CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre transporturile de mărfuri și de persoane verificate în județul nostru, cele mai multe nereguli fiind…
ZĂVOI – Un bărbat de 56 de ani, din comuna Zăvoi, bănuit că ar fi intrat de mai multe ori în incinta unei societăți comerciale, de unde ar fi furat role de plasă și panouri de gard zincat, a fost identificat de polițiști, iar prejudiciul a fost recuperat!
CARAŞ-SEVERIN – Tronsoanele Reșița Nord-Reșița Sud și Cornuțel Banat-Reșița Nord, reparate cu 1 milion de euro! Regionala CFR Timișoara consideră că cele două porțiuni de cale ferată pun în pericol siguranța circulației feroviare și se impun de urgență reparații!
REȘIȚA – Acesta este mesajul pe care reprezentanții TMK Artrom îl transmit elevilor în cadrul proiectului „Stop bullying”, pe care-l…
REȘIȚA – Operatorul reșițean de transport deschide săptămâna aceasta cu primele imagini ale noilor garnituri de tramvai, pe care le-a postat pe o rețea de socializare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Pentru unii „pacienţi“ ai Ambulanţei Monumentelor, din păcate, nu se mai poate face nimic. În acest caz se află şi biserica catolică din Ersig, o construcţie din secolul XIX, care a fost recent demolată!
REȘIȚA – Luptătorul Brian Techerean a câștigat medalia de argint la turneul internațional „Constantin Alexandru & Ioan W. Popvici”, competiție ce s-a desfășurat în perioada 9-12 mai, la București! La acest concurs au participat 350 de sportivi, din 20 de țări!
VEST. Universitatea de Vest din Timișoara are bucuria de a anunța organizarea și găzduirea Conferinței inaugurale Junior RoMedINF, în perioada 13-14 mai 2024, alături de Societatea Română de Informatică Medicală (SRIM) și în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Universitatea Politehnica din Timișoara.
REȘIȚA – „Abia așteptăm să ne mutăm în casa noastră, copii merită tot ce e mai bun!” Sunt cuvintele cu care Diana Pană, directoarea Grădiniței „Palatul Fermecat” (GPF) se referă la lucrările aflate în execuție la clădirea de pe str. Oțelului. Motiv pentru care GPF funcționează temporar în locația fostei PP7, pe str. Petru Maior, nr. 26!
ROMÂNIA – De ceva timp, prin presa și media românească se vorbește și se scrie mult despre așa-zisa „ordonanță a austerității”. Ca în cazul multor altor subiecte, în România toată lumea vorbește mult, despre orice. Tipic pentru noi, românii … ne pricepem la tot și la toate, dar mai puțin la ceea ce ar trebui să facem fiecare dintre noi.
CARAŞ-SEVERIN – Acestea sunt doar faptele grave, de natură penală, surprinse de oamenii legii la sfârşitul de săptămână ce tocmai s-a încheiat!
REȘIȚA – Sorin Dumitru dă asigurări că producția va continua atâta timp cât vor exista comenzi. Asta deoarece singura fabrică din țară care mai produce cuzineți funcționează la Reșița!
REȘIȚA – O acțiune de selecție a celor mai talentați tineri fotbaliști a fost organizată sâmbătă, 13 mai, de Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, pe stadionul Gloria!
REŞIŢA – Atunci când creează, Cristina Bodnariuc se lasă inspirată de prezentul continuu. Emoţional vorbind, e un moment magic pe care, cu ajutorul culorilor îl dilată şi astfel lasă loc bucuriei. N-are absolut nicio idee despre ce sau cum va ieşi însă, pentru asemenea momente, mulţumeşte familiei că a înţeles şi i-a îngăduit să fie doar ea şi bucuria. O bucurie transpusă în 33 de lucrări cu care artista-jurist şi-a făcut debutul expoziţional sâmbătă la salonul de artă şi industrie al Artrom Steel Tubes!
REȘIȚA – Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, din Reșița, pe numele căruia autoritățile austriece au emis un mandat european de arestare pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului pe teritoriul Austriei, a fost depistat de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – O nouă încercare pentru turismul din Valea Bistrei, a Șucului și a Sebeșului este programată pentru ziua de luni, 15 mai, la ora 11, când aleșii județului vor cântări din nou dacă doresc modernizarea drumului pentru dezvoltarea turismului sau dacă acesta va rămâne în continuare dedicat exploatării pădurilor! Între timp, nici măcar fagii marcați turistic de cei de la Salvamont nu mai scapă de drujbe!
REŞIŢA – Recent, Primăria Reşiţa a anunţat o nouă sesiune de selecţie pentru finanţarea unor acţiuni şi proiecte culturale. În acest an, bugetul alocat este de 200.000 de lei!





