REȘIȚA – O echipă de la compania PORR a desfășurat, în după-amiaza zilei de miercuri, lucrări de montare a balustradei…
REȘIȚA – Pădurea din jurul municipiului a prins din nou viață sâmbătă, 18 octombrie, când peste 300 de participanți s-au adunat pentru o zi în care sportul, natura și generozitatea au mers mână în mână!
CARAȘ-SEVERIN – La Amara au avut loc Campionatele Naționale de șah rapid, unde Bogdan a obținut, la categoria juniori sub 12 ani, un total de 5,5 puncte din 7 partide (5 victorii, 1 înfrângere și o remiză)!
REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat, în ședința de ieri, donarea către Municipiul Bălți din Republica Moldova a unor obiecte de mobilier școlar scos din uz de la patru unități de învățământ care au fost modernizate cu fonduri europene!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce în țară s-au cumpărat microbuze școlare cu peste 200.000 de euro, într-un jaf național, sârbii…
CARAȘ-SEVERIN – Mult așteptatele lucrări care ar fi trebuit să înceapă fulminant din ambele capete ale drumului încă mai au o vreme de așteptat. Cât? Deocamdată nu se știe!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița și-a luat revanșa și a învins sâmbătă, 18 octombrie, cu scorul de 3-2 pe CS Afumați, în etapa a X-a a Ligii 2! În sezonul precedent, CS Afumați s-a impus tot cu 3-2 în fața Reșiței, iar antrenorul Flavius Stoican nu a uitat acel eșec și și-a dorit foarte mult ca formația lui să-și ia revanșa!
CARAȘ-SEVERIN – Suma totală a datoriilor fiscale restante acumulate de acestea era de aproape 18,4 milioane lei, la data de 31 august 2025!
CARAȘ-SEVERIN – Patrimoniul cultural rural din Caraș-Severin va fi adus în era digitală prin proiectul „Muzeul – de pe uliță pe ecran. Banat“, o inițiativă care transformă muzeele din satele bănățene în experiențe interactive 3D, accesibile oricui, direct de pe telefon sau calculator!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar și așa, cei 55 de contravenienți pe două roți electrice rămân mult în urma sutelor de pietoni și bicicliști sancționați!
REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au început perfect campionatul Diviziei A, Seria C și au câștigat duminică, 14 septembrie, cu scorul de 37-32 cu Centrul Național Olimpic de Pregătire a Tineretului Bistrița! Antrenorul Cristian Busuioc s-a declarat mulțumit de evoluția elevelor sale, dar a subliniat și aspectele care mai trebuie îmbunătățite!
CARANSEBEȘ – În etapa a doua din Liga a IV-a Caraș-Severin, gugulanii au trecut, cu emoții, de hopul cu Voința Șoșdea, una din revelațiile sezonului trecut!
REȘIȚA – Manifestarea a debutat cu o slujbă religioasă, după care oficialitățile au transmis mesaje de recunoștință și respect pentru pompieri, subliniind rolul lor esențial în protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru posturile de director şi director tehnic al Direcţiei Silvice Caraș-Severin au candidat mai multe persoane. Cu excepţia actualului director interimar, Florin Rădulescu, care nu s-a prezentat la concurs, ceilalți au fost respinşi! Totuși, din surse neoficiale, am aflat că directorul Direcţiei Silvice Judeţene va fi Daniel Poliţă, iar director tehnic Florin Rădulescu!
REŞIŢA – Luni dimineață, la ora 8:21, un pacient de 66 de ani a fost adus în stop cardio-respirator la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate timp de 30 de minute de către echipa medicală, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul la ora 8:50!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre un caz în care omul legii a fost acționat în instanță pentru răsturnarea autospecialei într-un curs de apă!
REȘIȚA – Jandarmii l-au surprins rapid pe bărbatul cu mai multe dosare penale, care era băut, agresiv și pus pe scandal. Pentru că a fost recalcitrant, a fost încătușat și dus la Poliție, încasând și o amendă de 2.500 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Imagini recente au fost postate pe pagina oficială a companiei care se ocupă cu proiectarea, construcția, instalarea, punerea în funcțiune și testarea instalației de stocare a energiei în baterii de la Iaz!
CARAȘ-SEVERIN – În cadrul etapei secunde în Liga a IV-a din Caraș-Severin, formația pregătită de Cristian Șodâncă s-a deplasat sâmbătă, 13 septembrie, la Moldova Nouă! Nera Bogodinț a reușit să se impună, în ciuda vântului puternic de pe Clisură, cu scorul de 3-0, grație golurilor marcate de Avramovici, Târna și Nicolici!





