CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu, șeful PSD Caraș-Severin și candidatul la președinția CJ, a prezentat un document care ar confirma…
CARAȘ-SEVERIN – Dezvoltarea primește o felie cu 10 procente mai mare din vistieria județului, care la rândul său este cu 26% mai mare decât anul trecut. Drumurile rămân prioritare, iar spre ele vor fi direcționate, în majoritate, economiile din restructurări!
REȘIȚA – În perioada 16-25 martie, echipa națională U18 a României, antrenată de Adi Dulcea, participă la un turneu internațional amical în Opatija, Croația! Printre jucătorii convocați s-au numărat și Ianis Doană și Florin Gașpăr, fotbaliști de perspectivă legitimați la CSM Reșița!
CARANSEBEȘ – Campionatul Naţional de Judo Ne Waza U13 şi U15 a fost organizat sâmbătă, 23 septembrie, la Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin, competiție la care au participat aproximativ 300 de sportivi din toată țara. Competiția a fost organizată și cu sprijinul Federației Române de Judo!
JUPA – Un grav accident rutier în care au fost implicate 3 persoane, dintre care două au fost rănite, s-a…
ROMÂNIA. De ce “românii și corupția”? Pentru că ar trebui să “stăm strâmb și să judecăm drept”, așa cum spune o vorbă românească! Așa cum mai toate vorbele din popor, inspirate din realitate și cu mult adevăr, rămân bune și înțelepte doar în teorie, așa și multe dintre legile acestei țări, bune și drepte, rămân doar teorie … “practica ne omoară”.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În 2025, dintr-un buget total de 143 de milioane de euro, peste 100 de milioane reprezintă fonduri europene!
CARAŞ-SEVERIN – Până în 15 aprilie, Direcția Silvică Judeţeană desfășoară campania anuală de împăduriri sub denumirea Luna Pădurii. În acest an, instituția are în plan plantarea a aproximativ 621.000 de puieți forestieri și regenerarea unei suprafețe de 790 de hectare!
CARAȘ-SEVERIN – Ca urmare a ploilor căzute în ultimele zile, cursurile de apă și acumulările din spațiul hidrografic Banat au înregistrat creșteri ușoare. În Banatul Montan, barajul Tăria este singurul care se află în prezent la capacitate maximă!
CARAȘ-SEVERIN – În mai puțin de 3 luni, tânăra de 28 de ani le-a produs proxeneților – mamă și fiu – peste 35.000 de lei!
TOPLEȚ – Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, din comuna Topleț, plecase de acasă în 15 martie, pe la 9.00 dimineața, dar nu s-a mai întors. Soția l-a dat dispărut în 18 martie, la Poliția Stațiunii Băile Herculane, dată la care au și început căutările!
REȘIȚA – În urmă cu trei ani, singura dilemă cu privire la Donald Trump era câţi ani va petrece după gratii pentru mica petrecere cu public pe care o încurajase în Congresul american!
CARANSEBEȘ – Secția s-a îmbrăcat în haine noi, după o investiție de peste 50 de mii de lei din bugetul spitalului, dar și cu ajutorul unor sponsori generoși!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce administrația județeană se contrează cu cea locală pentru licență, există riscul ca apele termale din stațiune să ajungă din nou pe mâna băieților deștepți!
CARAȘ-SEVERIN – Asta ne asigură șeful social-democraților cărășeni, care vorbește deja despre o stabilitate financiară!
REȘIȚA – Costin Curelea, selecționerul României U20, a anunțat lotul de 23 de jucători pentru meciurile cu Italia și Polonia, din Elite League, care vor avea loc la Târgoviște, iar printre fotbaliștii convocați se află și fundașul de la CSM Reșița!
REȘIȚA – CSM Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat la Campionatul Național Freestyle Kickboxing organizat de FRFK, cu cinci sportivi! Campionatul a fost structurat pe mai multe probe de concurs, însă echipa reșițeană a concurat doar la proba de K1!
REȘIȚA – Toate la Reșița, sâmbătă, 16 martie, între orele 16.00 și 20.00, când oamenii legii au derulat o acțiune pe linie de ordine și siguranță publică în municipiu!
CARAȘ-SEVERIN – Dunca: Pentru cetățeni e important să nu mai piardă ore prețioase din viață pe drumuri, trimiși la Caransebeș sau la Timișoara, iar pentru noi, să nu mai pierdem bani!


