POIANA MĂRULUI – Cei care aleg să vină aici se pot bucura, de asemenea, și de un aer foarte curat. Stațiunea Poiana Mărului are – spun administratorii paginii de Facebook „Banatul Montan” – „cel mai curat aer” din zonă, împreună cu Băile Herculane. În zonă există mai multe locații de camping, dar și de cazare. Sunt și destule obiective de vizitat!
REȘIȚA – Grupele copiilor născuți în anii 2013 și 2015 de la ACS Mundo vor participa săptămâna viitoare la primul lor turneu internațional, competiție ce va avea loc în Bulgaria!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că, în pofida bugetului redus, anul trecut s-au reușit asfaltări fără precedent, câteva dintre drumuri nevăzând asfaltul până acum. 2023 este însă mult mai promițător, banii deja disponibili și direcționați către drumurile județene depășind așteptările!
REŞIŢA – Municipalitatea obţine 2.558.500 euro, maximul pentru sisteme inteligente de management urban. Bani cu care va fi implementat un…
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 10-12 februarie 2023, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând 440 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului după ce și-a ținut promisiunea față de cei din comunele Brebu și Păltiniș, pentru a-i face să nu lase în urmă acele locuri foarte frumoase. „Am venit, am văzut, am făcut și am plecat!“ au fost cuvintele pe care le-a spus Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, după ultimele lucrări făcute pe traseul Apadia-Delinești-Ohăbița-Păltiniș!
CARAȘ-SEVERIN – În weekend s-au încins liniile la 112, iar câmpurile județului au fost cuprinse de 7 incendii!
REȘIȚA – Primăria a inițiat, săptămâna trecută, achiziția lucrărilor de reabilitare termică a elementelor de anvelopă pentru patru clădiri rezidențiale multifamiliale!
REȘIȚA – Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, luni, 24 iulie, în intervalul orar 10.00-16.00, pe 7 străzi din Reșița. Sunt afectați parțial consumatorii care locuiesc pe străzile Petru Maior, Gheorghe Șincai, Nalbelor, Viorelelor, Zambilelor, Begoniilor, Ateneului!
VĂLIUG – Este povestea unui medic din Deva, de 31 de ani, ajuns pe malul lacului cu câțiva prieteni, care l-au văzut intrând să înoate, dar nu l-au mai văzut ieșind!
REȘIȚA – Reșițeanul Cristian Roiban (foto stânga) a încheiat ultima competiție din acest sezon din nou pe podium, de data aceasta cu ștafeta României!
REȘIȚA – Este vorba despre porțiunea cuprinsă între intersecțiile cu străzile Crișan și Ștefan cel Mare. De luni, 24 iulie, și până pe 12 august, porțiunea în cauză este închisă pentru executarea lucrărilor de racordare canalizare pluvială!
RUSCA MONTANĂ – Extinderea rețelei de apă și introducerea canalizării sunt obiectivele mari la Rusca Montană, spune primarul Sergiu Toma! În acest sens, primăria a depus pe „Anghel Saligny” două proiecte care mai au nevoie doar de avizul de la Apele Române pentru ca să poată fi semnate contractele de finanțare, iar lucrările scoase la licitație!
CARANSEBEȘ – După festivalurile „Custom” de la Reșița și „Motors Rock” de la Bocșa, în perioada 11-13 august este programată ediția cu numărul 9 a „Gugulan Rock”!
CARAŞ-SEVERIN – Mai multe grupe de studenţi din Sibiu și Timişoara, dar şi din Egipt, au făcut stagiul de practică în ariile naturale din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului!
CARAŞ-SEVERIN – Din păcate, copacii rupţi sau smulşi din rădăcină şi acoperişurile luate de vânt nu mai reprezintă o noutate în judeţ. Aşa s-a întâmplat şi vineri seara, când o ploaie de o oră a făcut noi pagube. Imaginile pe care le-am surprins în cartierul Govândari din Reşiţa arată doar o mică parte a pagubelor despre care lăsăm imaginile să vorbească!
BĂILE HERCULANE – În lupta cu focul au intervenit trupe specializate din două județe. Chiar dacă pompierii militari au reușit să salveze o parte din încăperi, per ansamblu, obiectivele au fost devastate!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 174 de apeluri de urgență au primit salvatorii cărășeni în 2 ore și 10 minute. Din tot dezastrul, doar la Reșița au căzut copaci pe 20 de străzi!
