REȘIȚA – German Open Championships – GOC Stuttgart se numește cea mai puternică competiție din lume, unde dansatorii reșițeni, antrenați…
CARANSEBEȘ – Patrupedul a fost salvat de pompieri și de cei de la noul adăpost de câini, la solicitarea polițiștilor locali, din beciul fostului internat de la “Traian Doda”, de pe strada Episcop Nicolae Popea!
CARAȘ-SEVERIN – Cu o finanţare de 74.700 de euro, prin Programul Open Rivers, Rewilding România demarează un proiect de restaurare a râurilor în Carpații Meridionali, în colaborare cu autorități locale și cu Administrația Națională Apele Române!
CARANSEBEȘ – Cu finanțarea e puțin mai greu, însă primarul Felix Borcean speră să găsească sursele necesare unei astfel de investiții!
REȘIȚA – Consilierii locali au aprobat un proiect de amenajare a unui muzeu axat în principal pe tunurile care au…
REȘIȚA – Campionatul Național de marș pe timpul iernii a avut loc duminică, 5 martie, la Timișoara, competiție ce s-a desfășurat pentru toate categoriile, seniori, tineret, juniori mici și mari, inclusiv copii! Reprezentanții Reșiței au reușit să câștige șapte medalii, în proba de 20 de km marș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii militari au fost chemați azi noapte, în jurul orei 0.40, pentru a salva ce se mai putea din cele două gospodării!
CARAȘ-SEVERIN – Este una din întrebările adresate șefului județului de cetățeni, oficialul explicând ce a reușit să facă până acum administrația cărășeană!
REȘIȚA – Proiectele de modernizare se derulează într-un ritm accelerat, aducând schimbări semnificative în centrul municipiului!
ARMENIȘ – Până pe 24 august, cei interesați se pot înscrie la Common Ground-ul din campusul WeWilder. Este vorba despre un proiect derulat de către Asociația WeWilder în parteneriat cu WWF România, British Council România, Centrul Cultural „Plai” și Green European Foundation!
BĂILE HERCULANE – O petrecere de majorat la restaurantul Hotelului Diana din Herculane s-a terminat, în weekend, mai repede decât se așteptau invitații, după ce tavanul din rigips s-a prăbușit peste aceștia. Cei mai mulți dintre aceștia, peste 30, erau adolescenți!
REȘIȚA – Mărșăluitorul Narcis Mihăilă va reprezenta Reșița și România la Campionatele Mondiale de atletism, competiție ce va avea loc în perioada 19-27 august, în Ungaria, la Budapesta! Narcis se află deja la a treia calificare la acest turneu major!
REȘIȚA – Persoanele cu dizabilități trag autoritățile de mânecă asupra lucrărilor în execuție la Reșița. Ne referim la campania pe care Asociația Charcot Marie Tooth (ACMT) România, asociație cu sediul pe str. Castanilor din Reșița, a demarat-o la mijlocul lunii iulie!
CARAȘ-SEVERIN – Principalele motive au fost viteza excesivă și depășirile neregulamentare sau riscante. Este scurtul bilanț rutier de weekend prezentat de Poliția județului. În total, au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, fiind retrase și 13 certificate de înmatriculare!
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului, fiind de partea cetățenilor care trec pragul Consiliului Județean pentru problemele la drumuri!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă de unele afecţiuni chiar că n-am mai auzit de mult, de cele psihice auzim din ce în ce mai des!
CARAȘ-SEVERIN – ADR Vest pune la bătaie 21 de milioane de euro pentru universitățile de stat din regiune, printre care și Centrul UBB din Reșița. Este vorba despre un apel de proiecte având ca scop creșterea performanței universităților de stat și a relevanței lor pentru piața muncii!
REȘIȚA – Scopul principal al celor de la Mundo Reșița este să producă fotbaliști și iată că roadele muncii antrenorilor încep să apară! Denis Macovei, care recent a participat la o acțiune a echipei naționale U15, a fost legitimat zilele acestea de către Universitatea Craiova!
CARAȘ-SEVERIN – După ce a făcut un panou al rușinii, în care cetățenii au putut vedea obrazul „celor mai merituoși“ aleși ai județului, șeful județului este gata să lanseze bacul într-o trecere specială pentru „vedetele“ care i se opun!
