Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Din cele 15 situații de urgență la care au intervenit miercuri, 23 aprilie, salvatorii cărășeni, 12 au fost pentru acordarea de prim ajutor calificat și de transportare la spital a persoanelor cu diverse afecțiuni medicale, iar trei au fost incendii: unul produs la o locuință din satul Fizeș, altul izbucnit la un utilaj tehnologic, având cauză probabilă producerea unui scurtcircuit electric, iar al treilea s-a manifestat la vegetația uscată!

Caraş-Severin, Romania















Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

NAIDĂȘ – Un cetățean sârb de 60 de ani a rămas fără mașină, la frontiera românească, pentru că vehiculul, înmatriculat în țara vecină, era căutat pentru confiscare în Italia. Microbuzul, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, căutat de autoritățile din Italia, a fost descoperit la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, cu prilejul executării formalităților de la graniță!

CARAȘ-SEVERIN – Muncitorul Reșița, CS Energetica – CSM Caransebeș și Club Sportiv Oțelu Roșu au reușit să obțină rezultate foarte bune la un turneu de judo organizat în Râmnicu Vâlcea! Competiția Cupa „Rămnicului CS Vălcea 1924” a avut loc la finalul săptămânii trecute, unde au fost prezenți în jur de 650 de sportivi, de la cluburi din România și Republica Moldova!

REȘIȚA – Studentul Răzvan Stanciu (FEFS Reșița, legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Reșița), însoțit de asist. univ. dr. Veronica Gușe, a reprezentat Universitatea Babeș-Bolyai (Centrul Universitar UBB Reșița) la Campionatul Național Universitar de Atletism – Sală, desfășurat la Bacău, în perioada 14-16 martie 2025!