CARAŞ-SEVERIN – În schimb n-au scăpat restaurantele, barurile şi pizzeriile, dintre care 12 au fost temporar închise!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului promite ca, în următorii 4 ani, dacă va rămâne consilier județean, să nu se opună proiectelor benefice Caraș-Severinului, așa cum spune că a făcut-o Crina!
CARAȘ-SEVERIN – Este isprava unui cărășean care a fost cadorisit cu o brățară electronică de monitorizare! Omul a fost pus sub supravegherea oamenilor legii, fiind inclus în sistemul informatic de monitorizare electronică, după ce și-ar fi agresat și soția, și soacra!
CARAȘ-SEVERIN – La finalul săptămânii trecute a avut loc Memorialul „Dragan Ciganovic-Ciga 2023” la judo, organizat în Serbia, competiție internațională la care sportivele de la CSM Caransebeș și CS Oțelu Roșu au reușit să urce de mai multe ori pe podiumul de premiere!
TOPLEȚ – În urmă cu puțin timp, un grav accident de circulație s-a produs pe DN 6, în zona localității…
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce unii s-au bucurat de soare, mici și bere de 1 mai, alții au depășit cotele legalității distracției și s-au mai și urcat la volan sub tot felul de influențe!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Contestația privind câștigătoarea contractului pentru Lotul 4 al „Autostrăzii Sudului“ Filiași – Lugoj a fost admisă în parte!
ADVERTORIAL. Reșița, un oraș aflat în plină transformare, este gata să îmbrățișeze o schimbare fundamentală în ceea ce privește transportul urban, odată cu lansarea serviciilor Bolt, coordonate de domnul Gabriel Spetcu!
CARANSEBEȘ – Caransebeșenii s-au întrecut în ratări pe stadionul din Teiuș, noua lor casă în acest sezon, dar până la urmă și-au pus primele trei puncte în cont, în debutul Ligii a IV-a!
REȘIȚA – În ultima ședință de consiliu local a fost aprobată vânzarea către chiriași a încă șase asemenea locuințe. Două dintre acestea sunt pe strada Fântânilor, una pe Valea Domanului și trei pe Aleea Pinilor. Prețurile pentru locuințele ANL au devenit mai accesibile, tentând chiriașii să le cumpere și primăria să le vândă!
REȘIȚA – Expunerea colecției de minerale a muzeului reșițean necesită implicarea specialiștilor. Asta deoarece, pe lângă exponatele propriu-zise, sunt necesare diverse alte informații care să le pună în valoare, în special din punct de vedere educațional!
CARAŞ-SEVERIN – Cantitatea de lemn de foc estimată a fi pusă la dispoziția populației în sezonul rece 2023-2024 se ridică la 43 mii de metri cubi, este anunţul făcut recent de Direcţia Silvică Caraş-Severin!
REȘIȚA – Oportunitățile orașului și Banatului de Munte sunt prezentate mai multor companii de top. Se întâmplă în aceste zile, în cadrul conferinței bilaterale organizate de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, AHK. Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, conduce delegația României din care face parte și primarul Reșiței, Ioan Popa!
CARANSEBEȘ – Polițiștii de la Municipiu, din Caransebeș, s-au mobilizat ieri, 28 septembrie, pentru găsirea unui bărbat de 78 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu, cunoscut cu probleme medicale, care plecase de la domiciliu!
CARANSEBEȘ – E mare sărbătoare în piața din Caransebeș, la a XIII-a ediție a Festivalului „Toamna la Gugulani”, organizat în cinstea producătorilor agricoli de Primăria Caransebeș și Serviciul Public „Piața Gugulanilor”!
CARAȘ-SEVERIN – În timp ce reședința județului și orașul de la umbra lui se tot chinuie să-și tragă drumuri și inele de centură, Zăvoiul este cel care s-ar putea să aibă primul un astfel de drum!
CARAŞ-SEVERIN – Cea mai mare parte a încasărilor din taxe vamale şi TVA în primele opt luni ale acestui an provine din importul de fontă din Serbia!
REȘIȚA – Sunt vizați amatorii care împodobesc drumul ocolitor al Reșiței cu deșeuri aruncate aiurea. Adică cetățeni certați cu bunul simț, pe care Poliția Locală îi „premiază” cu amenzi care încep de la 100-300 de lei și pot urca până la 20.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 70.000 de lei pentru firme!
REȘIȚA – Obiecte personale și din colecții muzeale sunt aduse laolaltă în cadrul unui proiect în premieră națională, finanțat prin AFCN. Se întâmplă la Muzeul Banatului Montan (MBM) din Reșița în cadrul expoziției vernisate ieri și care rămâne deschisă până la finalul anului!
