REȘIȚA – Antrenorul și-a felicit jucătorii după cele trei puncte obținute cu Concordia Chiajna (3-1) și a recunoscut că moralul echipei a fost zdruncinat după cele două jocuri pierdute din ultimele etape! După această etapă, Reșița este pe loc de play-off, mai exact locul 5 în Liga 2!
CICLOVA ROMÂNĂ – Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“ continuă să aducă standarde europene în toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Caraș-Severin. Un exemplu este comuna Ciclova Română, unde lucrările de racordare la rețelele de apă și canalizare sunt aproape finalizate!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă la Reșița viiturile nu mai surprind pe nimeni, în alte părți apele își văd liniștite de… curs. Scriem asta după dialogurile purtate cu primarii mai multor comune aflate în zone din județ, unde anii trecuți apele ieșeau din matcă la ploi mai serioase. Acum însă, apele au trecut fără efecte serioase, cel puțin la nivelul localităților cu ai căror primari am discutat!
CARAȘ-SEVERIN – Vestea cea bună pentru cele trei sectoare a fost transmisă de către deputatul Dumitru Rujan!
REȘIȚA – Pompierii din cadrul ISU Caraș-Severin s-au antrenat alături de echipa de fotbal american Reșița Locomotives!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Timp de patru zile, Portugalia găzduieşte cel mai important eveniment dedicat morilor de toate felurile din lumea întreagă. La cel de-al 16-lea simpozion de mulinologie (TIMS), morile din Rudăria s-au aflat la loc de cinste, graţie Asociaţiei Acasă în Banat!
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului, vizavi de echipa care (nu prea) se ocupă de problemele existente în gestionarea deșeurilor din Banatul Montan!
REȘIȚA – Fetele de la ACS Sporting Banat au trecut miercuri, 26 septembrie, cu scorul de 6-0, de ACS Student Sport Alba Iulia, în Faza 1 a Cupei României! Pentru echipa reșițeană au înscris Anastasia Cernitu (în minutele 2, 4, 13), Denisa Burdan (8), Elena Ruvila (55) și Maria Călina (60)!
REȘIȚA – Patru proiecte de reabilitare au avut ghinion, dar Primăria Reșița stă cu ochii pe lucrări. Am înțeles asta din declarația făcută de primarul Ioan Popa, după ce mai multe familii care locuiesc în Blocul 20 de pe Bd. Republicii și-au văzut apartamentele serios avariate din cauza lucrărilor de reabilitare energetică!
CARANSEBEŞ – Așa cum v-am informat încă de acum două săptămâni, pe masa aleșilor locali din Caransebeș a ajuns și proiectul de angajare a unei case de avocatură pentru recuperarea unui teren în zona centrală!
REȘIȚA – Cum lucrările au ajuns pe ultima sută, după demararea operațiunii de plantare de gazon sedum pe liniile de tramvai, primăria informează cetățenii despre începerea efectuării marcajelor rutiere pe Bd. Republicii!
REȘIȚA – Experimentatul fundaș Erico da Silva a semnat cu CSM Reșița, după ce i-a ajuns „cartea verde”, și are acum permis de muncă în țara noastră. Fundașul brazilian are aproximativ 200 de mecuri jucate în Liga 1, iar în ultimele trei sezoane a evoluat pentru UTA Arad!
CARAȘ-SEVERIN – Derby-ul etapei cu numărul 10, dintre campioana județului, ACS 2017 Slatina-Timiș, și liderul la zi, Magica Balta Caransebeș, s-a încheiat la egalitate, 0-0!
CARAȘ-SEVERIN – Marele eveniment inaugural este pregătit pentru vineri, de la ora 10. Nu, nu este vorba despre un bac nou, ci despre cea de-a treia lansare la apă a celui vechi!
EZERIȘ – Încă un cetățean care (nu) face cinste județului s-a întors pe meleaguri cărășene, de unde a fost săltat de polițiștii de la Investigații Criminale, din cadrul Poliției județului, marți, 7 noiembrie!
CARAŞ-SEVERIN – O nouă licitaţie pentru modernizarea Magistralei CFR Craiova-Caransebeş este în faza de pregătire!
BOCȘA – Cum ar fi să vă treziți într-o dimineață că vreți să vă luați mașina din parcare, iar aceasta nu e acolo, ci într-un stâlp? Ei, bine, ceva similar s-a întâmplat în urma unui incident produs la Bocșa, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie, în dimineața următoare trecătorii fotografiind autoturismul făcut covrig în jurul stâlpului!
REȘIȚA – Din declarația primarului Ioan Popa, am reținut că proiectarea viitorului parc fotovoltaic este finalizată, iar obiectivul a fost „rupt” în două!
