CARAȘ-SEVERIN – Senatorul Marcel Vela le-a amintit consilierilor județeni, printr-un mesaj pe o rețea de socializare, că pe primul loc…
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este, în opinia europarlamentarului Maria Grapini, soluția împotriva ascensiunii extremismului. Europarlamentar al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Maria Grapini s-a arătat a fi mulțumită sâmbătă, la Reșița, de activitatea filialei județene pe care o coordonează, din partea conducerii centrale!
CARAȘ-SEVERIN – Primarul Reșiței a vorbit despre dezvoltarea urbei ca avântul unei rachete, însă frâna i-o pune anul acesta Crina, din vina căruia administrația municipală își va tria angajații prin examen!
CARANSEBEȘ – Este situația spitalului din Caransebeș în mandatul actualului manager Adrian Dumbravă, început în aprilie 2021!
REȘIȚA – Noul aparat, pus în funcțiune luni, a fost adus la sfârșitul săptămânii trecute, când s-a făcut și instruirea personalului, iar din primele probe concluzia este că dispozitivul, valorând undeva la 1 milion de euro, achiziționat printr-un program de finanțare pe COVID, este unul profesional, performant și dă imagini foarte bune!
CARAȘ-SEVERIN – Vara aceasta sunt gata lucrările de apă și canal demarate în 2012 și vor fi refăcute drumurile. „Surpriză plăcută în beneficiul cetățenilor!”, în exprimarea lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean (CJ)!
CARANSEBEȘ – Totul a plecat de la un proiect de hotărâre al edilului adjunct care nu a mai ajuns să fie dezbătut în Consiliul Local. Mai precis, viceprimarul Bebe Pasere intenționa să propună acordarea titlului de cetățean de onoare unui sportiv din Caransebeș, însă a retras proiectul de pe ordinea de zi, după ce a primit semnale că nu toată lumea este de acord!
ROMÂNIA. Poate că da, poate că nu, dacă am vorbi deschis și dacă am acționa precum simțim, am putea schimba lucrurile în jurul nostru așa cum ne dorim. Cel puțin am avea o șansă, dacă am proceda astfel și dacă nu ne-ar fi frică să vorbim și teamă să fim noi.
REȘIȚA – Asta promite primarul Ioan Popa ca măsură de încurajare a folosirii transportului public, pentru a elibera Reșița de mașini și a face din ea un oraș verde, spunând că „eu n-am o teamă să nu mai fiu primar în 2024“!
CARANSEBEȘ – Atleta legitimată la CSM Caransebeș a ocupat la finalul săptămânii trecute locul I la prima etapă a Campionatului Național de 15 km alergare montană și drept urmare a obținut calificarea la Mondiale și la Balcaniadă!
REȘIȚA – CSM Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat la Campionatul Național organizat de FRFK la Alba Iulia, cu opt sportivi. Și de această dată tinerii luptători au obținut rezultate foarte bune!
CARAȘ-SEVERIN – La finalul săptămânii trecute a avut loc Memorialul „Dragan Ciganovic-Ciga 2023” la judo, organizat în Serbia, competiție internațională la care sportivele de la CSM Caransebeș și CS Oțelu Roșu au reușit să urce de mai multe ori pe podiumul de premiere!
TOPLEȚ – În urmă cu puțin timp, un grav accident de circulație s-a produs pe DN 6, în zona localității Topleț, la limita cu județul Mehedinți, cu cinci victime, una dintre acestea fiind declarată decedată. Celelalte 4 erau în stare conștientă, două fiind duse la spital!
REȘIȚA – Primăria Reșița, pregătită să cumpere acțiunile pe care Consiliul Județean Timiș încă le deține!