LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 11 noiembrie, cu scorul de 2-1, partida cu CSO Turceni, din etapa…
TURNU RUIENI – Potrivit salvatorilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat. Acesta este doar tabloul uneia dintre cele 45 de misiuni de weekend, derulate de pompierii militari cărășeni!
REȘIȚA – Antrenorul a precizat că și-ar fi dorit adversari cu nume care să vină la Reșița și consideră că rosso-nerii pot să se califice în sferturile Cupei. CSM Reșița va juca în deplasare cu Râmnicu Vâlcea și pe teren propriu cu Sepsi și Csikszereda!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre averse torențiale și abundente care, în intervale scurte de timp, pot duce la acumulări de cantități de apă de 50-70 l/mp, ce izolat pot depăși 80 l/mp!
TIMIŞOARA – A treia ediție a programului oferit de Universitatea de Vest din Timișoara sub genericul „WePerform – Seri de…
CARANSEBEȘ – Asta a spus primarul Caransebeșului, întrebat fiind dacă nu pleacă din PSD după ultimele clinciuri cu protejatul senatorului Mocioalcă, viceprimarul Pasere. Felix Borcean, care e și președinte al PSD Caransebeș, a adăugat că nu are motive să plece de la social-democrați, iar promisiunea făcută lui Sorin Grindeanu rămâne valabilă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Spune inginerul Ștefan Markovszky, explicând că drumul nu se poate reabilita, nici moderniza din cauză că încă nu au fost găsiți 3-4 proprietari pentru exproprierea terenurilor necesare…
CARAȘ-SEVERIN – Din 386 de instalații de producție de tip alambic declarate în 2023, în județ au mai rămas, cel puțin pe hârtie, doar 88!
REȘIȚA – Lovitura de începere a partidei dintre CSM Reșița și CS Concordia Chiajna de sâmbătă, de la ora 11, va fi dată de fostul mare fotbalist Aurel Beldeanu! Acesta a evoluat pentru Reșița în perioada 1972-1976, a jucat în 101 partide și a înscris 23 de goluri!
REȘIȚA – TMK Hydroenergy Power, în parteneriat cu Innovation Norway, a finalizat pe lacul Grebla construcțiile pentru primul sistem fotovoltaic plutitor!
CARAȘ-SEVERIN – Concluzia a tras-o șeful județului după ce „nici măcar unul din consilierii Opoziției nu a avut curajul să facă după cum îi dictează conștiința“, pentru preluarea drumului forestier necesar cetățenilor și dezvoltării turismului din zona Muntele Mic-Poiana Mărului!
CARAȘ-SEVERIN – În cadrul ultimei întrevederi desfășurate la Reșița între reprezentanții agenției și cei ai primăriei, s-a discutat și despre programul pilot de transport pe care ADR Vest și-a asumat să-l gestioneze. Conform primarului Ioan Popa, prezent la discuții, acesta este singurul program pilot pe care ADR Vest s-a oferit să-l gestioneze!
REȘIȚA – Al cincilea volum de poezie al Anei Kremm (foto stânga) a fost lansat la Muzeul Banatului Montan. S-a întâmplat miercuri, în cadrul unui eveniment pe care Camelia Duca îl consideră un moment de sărbătoare, în care a fost mai important ca oricând ca prietenii autoarei să fie aproape de aceasta!
REȘIȚA – Prima Enciclopedie Română, și una dintre primele enciclopedii din lume, este piesa de rezistență a expoziției itinerante pe care Biblioteca „Astra” din Sibiu a vernisat-o azi la Muzeul Banatului Montan (MBM) din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Județul își promovează, începând din 9 noiembrie, timp de patru zile, atracțiile turistice la ediția de toamnă a evenimentului, ce are loc la București!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului crede că vom fi primii care putem obține până la 50 de milioane de euro pentru un drum județean, la acest capitol fiind cu un pas înaintea celorlalți. Urmează alte trei pe „Anghel Saligny“!
REȘIȚA – Ne referim la cele două studii de fezabilitate și DALI-uri aferente prin care primăria are în vedere modernizarea spațiilor dintre blocurile din zona Luncă!
FÂRLIUG – Deși produsele sale nu arată ca cele din magazin, Sorin Luca din Fârliug e sigur de calitate. Asta deoarece singurul îngrășământ pe care-l folosește este gunoiul de grajd „furnizat” de cele șase vaci pe care le deține. Iar singurele chimicale pe care le aplică legumelor pe care le produce sunt soluțiile contra dăunătorilor!
ORAVIȚA – Lansarea la Oraviţa a cărţii „Morile Banatului-Patrimoniul mulinologic al județelor Timiș și Caraș-Severin“ s-a bucurat de un real succes!
