CARANSEBEȘ – Atât reprezintă investiția de amenajare a celor două zone verzi ale Caransebeșului, bani care vin prin Programul Regional Vest 2021-2027. De curând, aleșii locali au aprobat atât proiectul în sine, cât și documentațiile tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici aferenți investiției de 23,6 milioane de lei (2 la sută cofinanțare a Primăriei), cu care vor fi revitalizate cele două parcuri!
Astfel, atât în Teiuș (pe 7,8 ha), cât și în parcul din preajma Vilei Popov (8800 mp) vor apărea noi spații verzi, alei pietonale, mobilier urban, fântâni arteziene, oglinzi de apă amenajate, pergole, locuri de joacă pentru copii, dotări pentru sport și agrement, pergole, stâlpi de iluminat, suporturi pentru biciclete sau parcări.
„Principalele propuneri vizează zonificarea funcțională a parcului, fiind create o zonă pentru copiii sub 10 ani, o zonă pentru parc de aventură si pumptrack, o zonă pentru fitness, o zonă pentru cățărare și alpinism, o zonă pentru alergare și una de relaxare și recreere. Mai mult, în cadrul acestor zone vor fi plantate câteva mii de specii de plante, arbori și arbuști, iar parcul va fi irigat. Dotarea se va face cu mobilier urban premium, iar iluminatul se va face cu stâlpi cu panouri solare.”, spunea primarul Felix Borcean în primăvara acestui an.
Cel mai probabil, lucrările efective vor începe anul viitor!
JCS-R.M.
FOTO: Arhivă CAON
4 Comentarii
Renovati Teiusul de zeci de ani, tot faceti zone verzi care la cativa ani sunt distruse complet si apoi o luati de la capat. Da nu v-ati gandit sa aduceti investitii si firme care sa faca locuri de munca, care la randul lor sa ne tina copii acasa ?
Corect! Cam asta este cursul in tot judetul, se fac investitii de acest gen, dar pentru cine? Locurile unde tinerii nu pot sta, in cateva decenii vor deveni pustii. Localitatile s-au dezvoltat acolo unde oamenii au avut o ocupatie, nu invers.
Dupa cei doi trepanati Nelu si Andrei, niste parcuri ar trebui lasate in paragina, cand pot fi facute cu banii altora, doar pentru ca vor ei locuri de munca. Sunt locuri de munca in Caransebes. A, ca voi vreti sa lucrati 2 ore pe zi, 2 zile pe saptamana, cu salariu de 2 mii de euro pe luna, asta e altceva.
E foame mare dupa alegeri, sponsorii asteapta lucrari sa-si scoata investitiile.