REȘIȚA – Deși autoturismul, valorând undeva la 34.000 de euro, figura ca furat, polițiștii cărășeni presupun că acesta ar fi…
REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 13:30, CS Corvinul 1921 Hunedoara, în Valea Domanului, în etapa a X-a a Ligii 2! Formația antrenată de Stoican este pe 5, cu 17 puncte obținute în 9 etape, în timp ce echipa lui Florin Maxim se află pe locul 7, cu 16 puncte acumulate în 8 meciuri!
REȘIȚA – După ce a fost prezentat publicului reșițean, în prezența unei părți a echipei, filmul își continuă turul prin țară!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 29 iulie, de la ora 11, pe teren propriu, cu Avântul Periam, ultimul joc de pregătire din acest pre-sezon! Prima etapă din Liga 2 este programată pe data de 5 august, când Reșița va juca acasă, tot de la ora 11, cu AFC Unirea Slobozia!
REȘIȚA – Când lucrările aflate în prezent în execuție vor fi gata, Piața Republicii din Reșița va fi deopotrivă capăt…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Mandatele de consilier ale lui Silviu Hurduzeu, Flavius Nedelcea și Ionuț Popovici – invalidate de Tribunal!
CARAȘ-SEVERIN – La finalul unei îndelungi deliberări, componența listelor a fost stabilită la București și validată de Biroul Politic Național al partidului!
CARAȘ-SEVERIN – Filiala județeană a partidului condus de Ludovic Orban și-a definitivat lista de candidați pentru alegerile parlamentare!
CARAŞ-SEVERIN – Cu o investiţie de aproximativ 100.000 de euro, lacul Dănila de lângă Ocna de Fier este în plin proces de amenajare ca obiectiv turistic, primii turişti fiind aşteptaţi începând cu vara lui 2024, susţine primarul Petre Panescu!
REȘIȚA – Ziarul „Timpul”, actual Jurnal de Caraș-Severin, este în format scanat pe digiteca Arcanum. Este vorba despre una dintre cele mai dinamice platforme europene, cu sediul în Ungaria, care oferă acces online la peste două milioane de pagini ale unor publicații românești. Printre ele, publicațiile din județ: „Flamura”, în perioada 1968-1989, și „Timpul” anilor 1990-2007!
REȘIȚA – Memorialul „Valentin Boșca” a avut loc sâmbătă, 16 decembrie, la Park Arena, unde mai multe echipe formate din foști și actuali fotbaliști au jucat în memoria fostului mare portar al Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – Colindătorii ucraineni, tineri sau seniori, din Caransebeș, Cornuțel (comuna Păltiniș), Sălbăgelul Nou (comuna Sacu), comuna Copăcele și satul aparținător Zorile, Lugoj (județul Timiș), dar și reprezentanți ai minorității germane din județ, au răspuns invitației Filialei Caraș-Severin a Uniunii Ucrainenilor din România și au participat sâmbătă, 16 decembrie 2023, la tradiționalul “Festival al colindelor ucrainene”!
REȘIȚA – Memorialul „Radu Bote” la handbal, ediția I, a reunit la Sala Polivalentă patru echipe din Banat, două de la CSM Reșița și câte una de la SCM Politehnica Timișoara și CSȘ Lugoj!
REȘIȚA – Tania Adam, Brian Techerean, Andrada Dință și Carlos Rădulescu sunt luptătorii premiați de către Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin pentru rezultatele foarte bune obținute în 2023!
CARANSEBEȘ – Este vorba de caravana celor de la E.ON, care i-a vizitat vineri pe copiii și tinerii de la Fundația Kinderhilfe. Profesorii Mietta și Cosmin Petruța-Iovanovici se ocupă aici de educația a 18 copii, cei mai mulți din cartierul Balta Sărată, iar vineri, 15 decembrie, aceștia au avut parte de surprizele pregătite pentru ei de cei de la E.ON!
CARANSEBEȘ – În prezența premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la Caransebeș s-a semnat vineri contractul pentru lotul 1 Caransebeș-Lugoj, în valoare de 1,34 miliarde de lei fără TVA, finanțare PNRR. Este ultimul din cele patru contracte pentru modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad, contractul de vineri fiind semnat de Ion Simu-Alexandru, directorul general CFR, și de Gabriel Stanciu, din partea Asocierii Railworks (Alstom Transport și Arcada Company)!
REŞIŢA – Lansată în septembrie, în cadrul vernisajulului expoziţiei permanente „Spaţiile Oravitzan“ de la Bastionul Theresia din Timişoara, cartea – catalog „ORAVITZAN – Lumina care te zideşte“ semnată de Dorina Sgaverdia a fost prezentată publicului reşiţean în cadrul unui eveniment de excepţie găzduit de Muzeul Banatului Montan din Reşiţa!
CARAŞ-SEVERIN – Maria Grapini subliniază că politica fiscală trebuie să ţină cont de impactul pe termen lung asupra bugetului, oamenilor şi întreprinzătorilor!
