CARAŞ-SEVERIN – Biroul vicepreşedintelui zugrăvit în roşu, cu sigla PSD, nu a fost altceva decât o capcană în care Marius…
CARANSEBEȘ – Deși unii trâmbițau că Gheorghe Borcean a fost concediat abuziv și că i s-a interzis dreptul la muncă, judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara au considerat că decizia managerului spitalului din Caransebeș, de a-l trimite să se bucure de pensie pe Borcean, a fost una cât se poate de legală!
CARAŞ-SEVERIN – Spre deosebire de cele finanţate din bani publici, cele private nu privesc foarte optimist către viitor!
REȘIȚA – Proiectul Tramvai include și reabilitarea pasajelor din zona Intim și din centrul Reșiței. Pasajul de la Intim e…
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 11, pe teren propriu, cu Progresul Spartac, în etapa a V-a a Ligii 2!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – De fapt, e vorba despre posibilitatea achitării contravalorii ei, pentru ziua în curs, până cel târziu la ora 24 a zilei următoare!
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a prezentat, alături de noul șef al județului, Silviu Hurduzeu, investițiile importante în infrastructura rutieră și de căi ferate, care aduc plus valoare în Caraș-Severin, dar și beneficii economice și sociale!
REȘIȚA – Valoarea contractului a mai crescut cu circa 1 milion de lei, la fel ca în urma celor două anterioare, anulate!
REȘIȚA – În primul meci din 2024, handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița vor juca, pe 25 ianuarie, în deplasare, cu CSM Oradea, în ultima etapă a turului de campionat al Diviziei A, Seria C! CSU Reșița este pe locul 5, cu 4 puncte, în timp ce Oradea este cu o poziție mai sus, cu 6 puncte!
REȘIȚA – Expoziția filatelică a lui Gustav Hlinka este dublată de lucrările lui Beto Nascimento. Împătimit deopotrivă de filatelie dar și de opera lui Eminescu, artistul reșițean își dedică de ani buni timpul sortării, recreării și îmbogățirii propriei colecții filatelice dedicate marelui poet!
CARAŞ-SEVERIN – Pe fondul protestelor fermierilor de la noi şi din alte ţări ale UE, eurodeputatul Maria Grapini a solicitat ferm, într-o intervenţie în Parlamentul European, Comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, alocarea unui buget pentru rezolvarea problemelor agricultorilor!
ARMENIȘ – S-a întâmplat joi, spun cei de la Sindicatului Europol, când trei polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin au observat pe carosabilul DN 6 o femeie căzută, care nu se putea deplasa! Oamenii legii se întorceau dintr-o misiune de la Timișoara și au oprit imediat mașina de poliție pentru a-i acorda primul ajutor femeii aflate în dificultate!
MUNTELE MIC – Consiliul Județean (CJ) și Primăria Turnu Ruieni cad la pace în beneficiul turiștilor și vor face o parcare. Scriem asta după discuțiile purtate de cele două părți la începutul acestei săptămâni în legătură cu o suprafață de teren pe care CJ vrea s-o asfalteze. Asta deoarece, mai ales în weekend, „slalomul” printre mașini a devenit ceva obișnuit pentru cei care urcă pe munte!
VEST – Costume populare vechi sunt prezentate publicului în cadrul unei colaborări expoziționale!
CORNEA – Accidentul s-a produs în această dimineață, în coliziune fiind implicate două vehicule!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt costurile angajării prin subvenții, în 2023. Însă în prima parte a acestei luni abia s-au plătit restanțele mai vechi de 2023!
România, cu istoria sa diversă și patrimoniul său cultural vibrant, găzduiește o multitudine de muzee fascinante, care oferă o privire aprofundată în trecutul, prezentul și viitorul țării. De la artefacte antice, la artă contemporană și chiar minuni geologice, aceste instituții prezintă bogăția și complexitatea culturii românești!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au câștigat cu scorul de 39-33 partida cu echipa de tineret a SCM Politehnica Timișoara! Acesta a fost și primul amical din perioada de pregătire al echipei reșițene, care-și dorește să facă un meci de verificare și cu echipa de seniori a Timișoarei, cea antrenată de Mihai Rohozneanu!
