REȘIȚA – Două cărți, una despre un posibil viitor, iar cealaltă despre un trecut cert, au fost prezentate la Biblioteca…
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de vineri, 25 aprilie, cu FC Metaloglobus București, în etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 2!
CARANSEBEȘ – Consiliul Local a aprobat miercuri, în regim de urgență, participarea municipiului Caransebeș la Programul ”Investiții în infrastuctura unităților care furnizează servicii de paliație”, prin proiectul ”Construire și dotare Centru de îngrijiri paliative Caransebeș”. Finanțarea, în cazul în care va fi obținută, ar fi de peste 14,3 milioane de lei, din care peste 1,8 milioane contribuția municipiului Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Anul trecut, au scăzut până și reclamațiile la 112 care să sesizeze transporturi ilegale de lemne, majoritatea neconfirmându-se. Rămăseseră însă mai multe dosare nerezolvate din anul precedent!
CARAȘ-SEVERIN – Spune consilierul județean Ioan Crina, despre cum a ajuns să aibă o poprire de 5 milioane pusă pe…
CARAȘ-SEVERIN – Și nu e vorba de vreo glumă! Pentru 5 milioane de lei, a fost pusă poprire pe indemnizația șefului social-democraților din Consiliul Județean!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Comportamentul zimbrilor din Munții Țarcu este în continuare atent monitorizat de specialiști. Imaginile suprinse recent arată că după o muncă extraordinară, zimbrul, cel mai mare mamifer terestru din Europa, și-a recăpătat în sfârșit locul în natură!
REȘIȚA – Mii de reșițeni au fost prezenți la slujba de Înviere și au împărțit cu drag lumina de la Ierusalim!
CARAȘ-SEVERIN – Să ne amintim de jertfa lui Isus, să credem în Învierea Lui. Să credem zilele acestea în iubire şi iertare, în viaţă şi în Cel care ne poate pălmui cu adevărat oricând, dar nu o face!
CARAȘ-SEVERIN – Asta titrează Serviciului Salvamont-Salvaspeo Caraş-Severin, publicând imagini cu scheletul metalic al structurii. Este vorba despre Refugiul Scheiul, la altitudine de 2.001 metri, din Munții Țarcu, unde nu existau până acum astfel de locații pentru montaniarzi, cei care ne vizitează munții cu rucsacul în spate!
CARANSEBEȘ – Rămas, deocamdată, liber de sarcini în sănătatea cărășeană, fostul manager al spitalului din Caransebeș, Adrian Dumbravă, le transmite decidenților județeni că rămâne aproape de Caraș-Severin și pot conta oricând pe el!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Ciocan Cristina Reșița a participat recent la Festivalul Național de Minibaschet la Costinești, unde micii baschetbaliști au reușit să câștige toate meciurile! La acest festival au fost aproximativ 220 de echipe participante și s-a jucat pe 17 terenuri de baschet!
CARAŞ-SEVERIN – În aceast an, Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ din Reşiţa pune judeţul pe harta mediilor de 10 la Bacalaureat!
CĂRBUNARI – Sau cel puţin asta susţine primarul Gheorghe Prăsnescu, care ne-a dezvăluit detalii despre mai multe proiecte importante aflate în desfășurare, menite să îmbunătățească infrastructura și serviciile din localitate!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spune consilierul județean Ioan Cojocariu, după ce aleșii județului au discutat fuzionarea azilului din comună cu cel din Reșița!
REȘIȚA – Emil Ghinea rămâne invincibil în Valea Domanului pentru al treilea an la rând, iar podiumul absolut al etapei de la Reșița a fost completat de francezul Jerome France și Octavian Ciovică! Ghinea și-a păstrat nu doar titlul de King of the Hill pe traseul de 4,75 km, ba chiar și-a depășit propriul record, coborând până la un 2:07,383!
VĂLIUG – Este povestea duminicală începută dis de dimineață a unor timișoreni care, cu un vehicul electric, s-au apropiat mai mult de natură decât și-ar fi dorit. Problema e, după cum constată oamenii legii, că ieșirea în decor le-a fost facilitată și de consumul de alcool al celui de la volan, lucru arătat de alcooltest!
CARAȘ-SEVERIN – Un șofer de TIR polonez băut și un tânăr cărășean drogat sunt doar câteva din bombele rutiere oprite din condus de oamenii legii. Poliția județului a făcut astăzi un scurt bilanț al zilelor de weekend, pe linie rutieră: „În ultimele 48 de ore polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, pentru care au fost întocmite dosare penale!“
BĂNIA – În urmă cu câteva zile au început lucrările la canalizarea din comună, iar într-un an și jumătate, bănienii se pot bucura de o infrastructură civilizată. „Valoarea proiectului este de 11,5 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 18 luni. Totuși, sperăm să finalizăm proiectul înainte de termen.“, ne-a spus primarul Vichentie Albu!
