VEST. Scriitorul Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel (2006), a fost unul dintre invitații speciali ai Universității de Vest din Timișoara în anul Capitalei Europene a Culturii. Au fost două întâlniri speciale cu publicul, premiere pentru mediul cultural local!
Prima dintre aceste întâlniri a avut loc luni, 3 aprilie 2023, de la ora 19.30, în Aula Magna a UVT. Prestigiosul scriitor a oferit o viziune asupra culturii și literaturii spațiului de frontieră situat între Orient și Occident, participând la o dezbatere publică moderată de scriitorul Radu Paraschivescu. Numărul de locuri a fost limitat, iar accesul s-a făcut strict pe baza invitațiilor personalizate transmise pe adresa de e-mail. În plus, pentru a oferi confortul necesar persoanelor care nu au putut participa în Aula Magna ca urmare a capacității sălii, am pus la dispoziție și alte săli (AM, A01, A11) în care s-a transmis conferința desfășurată în Aula Magna. În vederea asigurării unei experiențe cât mai bune, am optat pentru utilizarea aplicației INTERACTIO pentru traducere în timp real din limba engleză, accesibilă de pe telefonul propriu.
În 4 aprilie, de la ora 10, tot în Aula Magna, comunitatea academică din UVT i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa renumitului scriitor Orhan Pamuk, într-o festivitate specială pentru spațiul cultural și intelectual românesc și european.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Suntem onorați de intrarea distinsului laureat Nobel în rândurile comunității noastre academice. Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Literarum Humaniorum, Universitatea de Vest îi mulțumește scriitorului turc Orhan Pamuk, cu gratitudine pentru încurajarea de a ne face să credem într-o lume cu mai multe centre decât margini.”
Orhan Pamuk este unul dintre cei mai renumiți scriitori turci contemporani, operele sale fiind traduse în peste 40 de limbi și publicate în peste 100 de țări. În cele mai importante teme care dețin un rol central în operele sale, scriitorul turc evocă relația dintre cultura orientală și cea occidentală, dar și puternicul specific al mentalității turce, în care plutește multipla melancolie ce se simte și în aerul Istanbulului, explicată de Orhan Pamuk prin termenul de hüzün, un sinonim specific turcesc al melancoliei, așa cum o înțeleg europenii occidentali.
Pe 12 octombrie 2006, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, fiind primul turc laureat al acestui prestigios premiu. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără „Mă numesc Roșu”, „Istanbul” sau „Muzeul inocenței”.
Alți doi laureați ai Premiului Nobel sunt pe lista de invitați ai UVT în 2023 – Jean-Marie Lehn, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în 1987 și Jean-Pierre Sauvage, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în 2016.
Evenimentele fac parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte. Partenerii principali sunt: CTP, BOSCH și Bioclinica.