VEST. S-a întregistrat o creștere cu peste 14% a candidaților confirmați la programele de studii universitare de licență!
VEST. Universitatea de Vest din Timișoara atrage candidați din 49 de țări, iar noile programe de studii confirmă interesul tinerilor pentru profesiile viitorului!
VEST. „Raportul BNR, publicat recent sub titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”, arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit bugetar de 9,3% din PIB în 2024, redus la 7,9% în 2025, datorie publică apropiată de pragul Maastricht și o țintă de revenire sub 3% deficit abia în 2031.”, remarcă rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.
VEST. „Master your choices”: săptămâna programelor de studii universitare de masterat revine la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), din 25 până în 29 mai!
VEST. La finalul lunii noiembrie, Deloitte, companie globală de soluții și servicii, a dat publicității rezultatele celui mai recent studiu realizat pe România, care indică un profil psihosocial pentru cei din generația Z (născuți între ianuarie 1995 și decembrie 2006) și mileniali (născuți între ianuarie 1983 și decembrie 1994).
VEST. În 20 noiembrie 2025, sub coordonarea Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Departamentul de Științe ale Educației din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Alianța Timișoara Universitară (ATU) a organizat Forumul de colaborare interuniversitară!
VEST. Universitățile dunărene reprezentate în cadrul Conferinței Rectorilor din Universitățile Dunărene (DRC), au înființat, în 1983, la Viena, un format asociativ de cooperare internațională ce și-a propus să promoveze cooperarea și îmbunătățirea învățământul superior în Regiunea Dunăreană, sprijinind inițiative academice, proiecte de cercetare și conferințe științifice ale universităților membre.
VEST. La Universitatea de Vest din Timișoara avem convingerea că ideile pot schimba lumea.
TIMIȘOARA. Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a inaugurat noul „Laborator de Jurnalism”, un spațiu educațional și de producție media ultramodern, unic în vestul țării. Proiectul aduce la UVT un studio de televiziune și podcast complet echipat la standarde profesionale, dedicat formării noii generații de jurnaliști, comunicatori și creatori de conținut.
