CARANSEBEȘ – După ce, recent, un judecător de contencios de la Tribunalul Caraș-Severin îl repunea în funcție pe viceprimarul destituit de Felix Borcean, polițiștii locali și șefa Serviciului Juridic din Primăria Caransebeș nu au avut parte de același tratament din partea instanței cărășene!
Aceștia nu au reușit să obțină suspendarea unei alte hotărâri de consiliu local, cea privind noua organigramă a Primăriei Caransebeș, care urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie, decizia magistraților nefiind însă una definitivă. Printre altele, noua reorganizare a primăriei reducea la jumătate personalul de la Poliția Locală sau desființa Serviciul Juridic ai cărui angajați ar urma să fie direcționați către alte zone ale municipalității.
Primarul Felix Borcean a precizat că nu vede motive serioase pentru ca organigrama să fie suspendată sau anulată de magistrați. „În cazul șefei de la Juridic, e prejudiciată că nu mai e șef serviciu? Este în primărie, angajat al primăriei, cu ce am prejudiciat-o? Sau în cazul celor de la Poliția Locală? A fost votată organigrama în unanimitate, ce să mai constate instanța? Cei 19 consilieri sunt aleși, populația i-a învestit cu încredere și hotărârile lor sunt dorințele comunității. În cazul poliției locale, unul din argumente era că trebuie să fie un aparat mai consistent, că populația e numeroasă, și am spus că populația e în scădere, după ultimul recensământ ar trebui 24 de polițiști locali, acum avem în organigramă 28. Eu am redus aparatul la Poliția Locală Caransebeș la 16, limita minima nu este stipulată, poți să nu ai poliție locală, direcții sau servicii. Cei mai mulți dintre polițiștii locali au participat la examenul de testare, mai puțin directorul și concubina lui, pentru că la ei nu erau contracandidați. Pe director, deocamdată, legea îl protejează foarte bine, e mai protejat decât un primar, e nemuritor pe funcție”, a spus edilul, care a adăugat că nu a auzit informația ca Direcția Generală Anticorupție să fi descălecat recent la Poliția Locală Caransebeș pentru anumite nereguli.
Foarte probabil, atât polițiștii locali, cât și șefa de la Juridic vor contesta decizia Tribunalului Caraș-Severin și vor cere unei instanțe superioare suspendarea HCL-ului privind noua organigramă a Primăriei Caransebeș.
JCS-R.M.