Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Dr. Beg, profesorul Petruţ de la Cluj şi 10 medici rezidenţi au efectuat azi, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, pe Secție Urologie, în premieră la nivel național, o intervenție în patologia oncologico-urologică, cu aparatură şi metoda de ultima generație, respectiv în sistem 3D4K (tumoarea malignă este îndepărtată de pe rinichi, fără ca acesta să fie afectat de intervenţie)!

Prima intervenție a fost realizată înainte de prânz, iar cea de-a doua se derulează în această după-amiază.

La acest moment, deosebit pentru lumea medicala din Reșița si Banatul de munte, participă medicul reşiţean Gheorghe Beg, împreună cu conf.univ. dr. Bogdan Petruţ din Cluj-Napoca, alături de 10 tineri medici rezidenți clujeni.

Intervenția în premieră prin metoda apărută în decembrie anul trecut a fost posibilă la Reșița prin implementarea unui proiect european, care a adus spitalului aparatură nouă, de calitate.

„Colaborarea pe parte de tehnică medicală cu firma Storz, de renume în lumea aparaturii specifice intervențiilor urologice, a făcut ca acest moment sa fie fără cusur. Colaborarea cu medicul conferențiar universitar Bogdan Petruţ de la Cluj, un brand al urologiei românești, face onoare unității sanitare, iar acest lucru se datorează deschiderii si implicării pe care dr. Gheorghe Beg le manifestă în profesia sa. Dată fiind prezenţa celor 10 medici rezidenți de la Universitatea de Medicină Cluj-Napoca, dar si dorința dr. Beg de a forma discipoli care să vină în urma sa, am încheiat un contract de parteneriat care poate fi benefic de ambele părți. Sunt tineri temeinic formaţi la şcoala de medicină românească, care ar fi o pierdere să ia drumul străinătăţii şi care trebuie să aibă şansa de a profesa acasă, iar acasă poate fi şi la Reşiţa. În plus, nu trebuie să uităm că Reșița are o bună colaborare cu Clujul, atât prin conturarea strategiei de dezvoltare de către factori abilitați din Cluj împreună cu factorii decizionali locali, cât și faptul că învățământul superior reșițean se află azi sub cupola Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. Momentul de azi înseamnă mult pentru spital, pentru Reșița, pentru noi toți, pentru că suntem oameni și tindem cu toții la o viață sănătoasă și la calitatea actului medical, atunci când avem nevoie. Pentru sănătate, nimic nu e prea mult!“, ne-a spus managerul SJU, Alina Stancovici.

JCS-Nina Curiţa