EZERIŞ – Reşiţenii îşi duc gunoaiele spre Soceni, iar fenomenul depozitării deşeurilor provenite din construcţii şi renovări la periferia oraşului a luat o asemenea amploare, încât mediul din imediata apropiere a unor localităţi a devenit sufocat de aceste materiale de construcţii!
Este şi cazul localităţii Soceni, motiv pentru care primarul comunei Ezeriş, Ioan Rusu, a luat măsuri: „Noi nu avem probleme, din fericire, la nivelul comunei Ezeriş, pentru că avem două locaţii unde putem să le depozităm. E vorba de o râpă, pe care vrem s-o amenajăm în acest sens, ca oamenii să poată depozita asemenea resturi provenite din renovări şi construcţii. Avem, în schimb, probleme cu cetăţeni din municipiul Reşiţa care, în zona Km 8, dar şi după Km 8 spre Soceni, aduc şi aruncă asemenea deşeuri pe unde apucă, lângă drumul naţional, în pădure, pe păşuni, peste tot. În ultimii ani ne confruntăm tot mai des cu acest fenomen, care a luat amploare, de aceea fac un apel către aceşti cetăţeni şi îi rog să înceteze, fiindcă am luat măsuri şi suntem pregătiţi să acţionăm. Nu ascund faptul că am achiziţionat 10 camere de supraveghere pe care le vom monta în această perioadă în anumite locaţii. Acestea vor înregistra timp de două săptămâni, apoi vom schimba bateriile, vom analiza înregistrările şi montăm din nou alte dispozitive de înregistrare ca să-i prindem pe aceşti cetăţeni asupra faptului. După ce vor fi înregistrate numerele de înmatriculare ale maşinilor şi vom identifica proprietarii, îi vom invita la primărie, la o cafea şi le arătăm imaginile“.
Primarul comunei Ezeriş, Ioan Rusu, spune că după vizionarea imaginilor care-i incriminează pe cei care au aruncat deşeurile inerte rămase de la renovări şi construcţii pe terenurile aparţinătoare comunei îi va „recompensa“ cu „diplome“ cu titlu de amendă, care vor porni de la 10.000 lei şi vor ajunge chiar până la 25.000 lei. „Nu ne jucăm cu natura, argumentează edilul, vom proceda la fel şi la nivelul comunei, astfel încât oamenii să înţeleagă că trebuie să respectăm mediul înconjurător, dacă vrem să ne bucurăm de beneficiile unui mediu curat, nu ostil“.
La capitolul depozitare selectivă a deşeurilor, primarul spune că nu are probleme cu cetăţenii, mai ales că acum au toate condiţiile să respecte legea: „La sfârşitul anului 2020, începutul anului 2021, s-au finalizat lucrările pentru platformele de depozitare selectivă a deşeurilor. În fiecare localitate s-au construit 15 asemenea platforme, care au fost utilate cu containere pentru sticlă, hârtie şi carton, pentru pet-uri şi alte deşeuri din plastic şi metal. Spre surprinderea mea, oamenii îşi depozitează deşeurile selectiv chiar foarte bine. Până acum nu am avut nici o reclamaţie şi nici noi nu avem ce obiecta vizavi de modul cum se depozitează aceste deşeuri şi resturile menajere“.
Atenţie, însă, la ochiul soacrei, care nu-i iartă pe cei care vor arunca de-acum încolo resturile din construcţii pe unde apucă!
JCS-Alexandra Gorghiu