Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – De departe cea mai titrată formaţie de fotbal feminin din România este campioana şi deţinătoarea Cupei României, Olimpia Universitatea Tehnică Cluj, una dintre componentele formaţiie fiind originară din Caransebeş.

Ana-Maria Gaiţă nu este străină de fenomenul sportiv, provenind din municipiul de pe Timiş şi Sebeş, ca fată ce alt sport de echipă putea practica decât voleiul, la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş, cu antrenoarea Laura Andrei. Din clasa I până în clasa a XI-a a stat la fileu, iar perseverenţa sa a fost răsplătită cu medalia de bronz în Campionatul Naţional de junioare II. Are, de asemenea, mai multe prezenţe cu echipa Liceului Teoretic „Traian Doda“ din Caransebeş în competiţiile şcolare de volei.

În scurt timp, Ana-Maria Gaiţă a realizat că poate practica şi un alt sport – fotbalul. Şi-a ales din start postul de portar, iar debutul oficial s-a produs acum şase ani, la CS Negrea Reşiţa, o echipă mică din fotbalul românesc, ce a reprezentat rampa de lansare către marea performanţă.

Plecată din Caraş-Severin, gugulanca a ajuns la un nume de răsunet în sportul românesc – Ripensia Timişoara, alături de care a cucerit Cupa României în anul 2009, după care a jucat doi ani la Motorul Oradea. În 2011 a ajuns la echipa momentului în fotbalul feminin românesc, Olimpia Cluj, antrenată de selecţionerul Naţionalei, Mirel Albon, care a adus în Ardeal majoritatea tricolorelor. Nou-venită la această echipă de top, Ana-Maria Gaiţă a câştigat titlul şi Cupa României în 2012. Acum se pregăteşte de o nouă aventură în Liga Campionilor.

Adaugă comentariu