Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA – În 27 aprilie, Partidul Naţional Liberal a amintit despre marele istoric şi om politic român, Gheorghe Brătianu!

„Marele istoric este un simbol al patriotismului autentic și se cuvine să-i cinstim memoria și să nu ne uităm istoria! După venirea comuniștilor la putere, lui Gheorghe Brătianu i s-a propus să se dezică de tezele despre Basarabia, dar a refuzat, afirmând că: „adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit”, este mesajul PNL.

În calitatea sa de istoric, Gheorghe I. Brătianu, fiul lui Ion (Ionel) I.C. Brătianu și al prințesei Maria Moruzi-Cuza, a susținut cu tenacitate și rigoare științifică teza continuității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic. Lucrările sale asupra prezenței românești în Basarabia sunt reprezentative pentru statura istoricului și conștiința omului politic. I s-a propus, dealtfel, să se dezică de tezele despre Basarabia, dar a refuzat, asumându-și cu luciditate responsabilitatea: “adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit”. Asemeni lui Iuliu Maniu și a celorlalte personalități politice și culturale, care au murit sau au cunoscut teroarea comunistă a închisorilor, deportărilor și a coloniilor de muncă forțată, Gheorghe I. Brătianu se înscrie în constelația luminoasă de savanți și politicieni patrioți, ce legitimează identitatea etnică și culturală a poporului român. A murit la 55 de ani, într-una din zilele dintre 23 şi 27 aprilie, în detenţie, în condiţii neelucidate.