Guvernul a lansat în 2006 Programul Naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală.
Statul sprijină accesul la o locuinţă proprietate personală prin acordarea unei subvenţii de la bugetul de stat de 20% din valoarea locuinţei construite. Subvenţia nu poate depăşi însă suma de 10.000 de euro.
Se acordă la finalizarea şi predarea locuinţelor către beneficiari, plata făcându-se pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, în contul beneficiarului, deschis pentru finanţarea construcţiei locuinţei prin credit ipotecar, la instituţia financiar-bancară respectivă.
Consiliile locale vor stabili măsurile necesare pentru luarea în evidenţă şi analiza solicitărilor de subvenţii care se vor amplasa pe terenuri situate în raza administrativ-teritorială în care îşi exercită autoritatea.
„Nu toate consiliile locale s-au implicat în implementarea acestui program. Cetăţenii care au dreptul la această subvenţie nu ştiu de Program. Din păcate, în Caraş-Severin nu este înregistrată nici o cerere de subvenţie“, a spus Horia Irimia, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
Anca Preda
