Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Aceștia au intervenit la două incendii produse în noaptea de luni spre marți, unul la o casă din Cireșa, altul la o firmă din Teregova. Ambele au avut o cauză comună: scurtcircuitul electric!

Primul a izbucnit la o casă de locuit din Cireșa, localitate aparținătoare de orașul Oțelu Roșu. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, cu sprijinul pompierilor voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu Roșu. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului și la o parte a locuinței. Pe timpul intervenției a fost extrasă în siguranță o butelie care prezenta pericol de explozie. În urma incendiului au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 150 mp, precum și mai multe bunuri și obiecte de mobilier din încăperile locuinței.“, transmite ISU.

Cel de-al doilea incendiu a izbucnit la un operator economic din localitatea Teregova. „La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș și Reșița, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și patru autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijin, a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Teregova. La sosirea forțelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului la întregul imobil format din casa particulară, magazin alimentar, cafenea și farmacie, precum și la nivelul acoperișului casei învecinate. Pompierii au acționat imediat pentru localizarea incendiului și limitarea propagării flăcărilor la alte case din imediata apropiere. După mai bine de 5 ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiul, nefiind înregistrate victime, ci doar pagube materiale. Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 250 mp și încăperile acesteia, iar în interiorul magazinului alimentar, cafenelei și farmaciei au fost afectați pereți și distruse rafturi, alimente, mobilier, mai multe aparate electrocasnice etc. La casa învecinată a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 100 mp, fiind afectate de incendiu mai multe încăperi, precum și o terasă a locuinței.“, informează salvatorii.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma celor două incendii, iar cauza probabilă de producere a acestora a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.

JCS-A.M.