REȘIȚA – În Cupa României la futsal, reșițenii vor întâlni pe CSM Politehnica Iași.
La sediul Federației Române de Fotbal a fost stabilit zilele trecute programul meciurilor din optimile de finală ale Cupei României la futsal. Printre echipele participante se numără și prim-divizionara Muncitorul Reșița. Elevii lui Ion Roman vor întâlni în această fază a competiției pe CSM Politehnica Iași. Meciul este programat pe data de 4 februarie, de la ora 13, pe terenul ieșenilor.
„Reșița e un adversar dificil. Am remizat în campionat, în deplasare, 3-3, dar cred că putem obține calificarea, mai ales că jucăm acasă. Partida de Cupă vine exact înaintea confruntării din campionat cu Odorheiu Secuiesc, ceea ce nu e rău. Dacă echipa va juca ceea ce știe, nu avem cum să ratăm calificarea în sferturile de finală”, a spus Gabriel Dobre, antrenorul echipei din Iași. „Ne așteaptă un meci dificil în Cupa României, cu o deplasare destul de lungă. Noi ne vom prezenta la meciul de Cupă după altul și mai dificil, pe teren propriu, pe 1 februarie urmând să întâlnim în campionat pe Autobergamo Deva, una dintre echipele cu pretenții la câștigarea campionatului”, a spus la rândul său și antrenorul echipei reșițene, Ion Roman.
Celelalte partide din optimile Cupei României sunt: Dunărea Călărași – Informatica Timișoara, CFF Clujana Cluj – United Galați, Luceafărul Buzău – Autobergamo Deva, Șoimii Șimand – City’US Târgu Mureș, Pro-Tineret Sighișoara – Bukovina Vicov, Colțea 1920 Brașov – Spicom Sfântu Gheorghe, Imperial WET Miercurea Ciuc – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Partidele din optimile de finală al Cupei României se vor disputa într-o singură manșă în week-end-ul 4-5 februarie. În caz de egalitate la finalul timpului regulamentar, vor urma două reprize de prelungiri a câte cinci minute fiecare. Dacă egalitatea persistă, vor urma lovituri de departajare (serie de trei).
