Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Echipa de futsal, Muncitorul Reșița, a reușit să obțină duminică, 21 mai, un rezultat de egalitate, scor 3-3, în confruntarea cu formația Colțea 1920 Brașov, din prima manșă a barajului pentru rămânerea în Liga I.

Primul meci s-a desfășurat la Brașov, pentru ca, pe data de 29 mai, de la ora 17, la Sala Polivalentă din Reșița, să se dispute returul. Primul gol al reșițenilor a fost înscris de Iulian Mitru din pasa căpitanului Casian Doană, iar al doilea gol a fost marcat de Flavius Fedor, după o fază colectivă a Muncitorului. Ultimul gol a fost înscris de Adrian Moț, antrenorul-jucător l-a surprins pe portarul advers cu un șut din aut de la margine, introducând mingea în poartă după ce portarul a atins-o.

„Cei de la Colțea au deschis scorul dintr-o greșeală de-a noastră în apărare, apoi golul al doilea a lor a venit tot după o eroare în defensivă. Un jucător de-al lor a șutat, iar mingea deviată de Iago Otero a intrat în poartă. Am reușit să reducem din diferență, iar scorul pauzei a fost 2-1 pentru Brașov. În partea a doua a meciului, am mai primit încă un gol, dar nu ne-am dat bătuți. După o acțiune de atac de-a noastră, mingea a ajuns la Flavius Fedor, care a driblat portarul advers și a intodus balonul în poarta goală. Golul egalizator al nostru a fost marcat în ultimele trei secunde din meci. Din aut de la margine, Adrian Moț a șutat și a introdus mingea în poartă, nu înainte ca portarul advers să o atingă. Partida s-a terminat cu scorul de 3-3 și suntem încrezători în șansele noastre pentru retur. Brașovul este o echipă bună, care are în componență câțiva jucători care au mai evoluat și în prima ligă. Au avut un public pătimaș care și-a susținut echipa din primul și până în ultimul minut. Noi ne-am atins obiectivul propus după prima manșă. Ne-am dorit foarte mult să obținem un rezultat pozitiv, care să ne dea încredere în meciul retur și ne bucurăm foarte mult că s-a întâmplat așa. Dacă înaintea acestul meci noi am cosiderat că ambele echipe au șanse egale, acum credem că suntem favoriți pentru că jucăm returul în fața propriilor suporteri”, a declarat Iulian Mitru, jucătorul Muncitorului.

Muncitorul Reșița: Copocean, Doană, Fedor, Iago, Moț, Budai, Avramovici, Ciucur, Mitru, Mihuțescu, Domondi.