TOPLEȚ – Supranumitul drum al morții s-a arătat din nou fatal în cazul unui accident produs astăzi, în jurul orei 12.47, în afara localității Topleț. În incident au fost implicate un ansamblu de vehicule și o motocicletă, iar în urma impactului conducătorul motocicletei și-a pierdut viața!
Potrivit Poliției județului, „din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Drobeta Turnu Severin, conducea un motociclu, pe DN 6, în afara localității Topleț, din direcția Orșova către Caransebeș, ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, înmatriculat în Bulgaria, care circula pe sensul de mers opus. În urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 45 de ani. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat privind consumul de alcool și alte substanțe, rezultatele fiind 0. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.“
JCS-A.M.
Foto: DRDP Timișoara