REŞIŢA – Suma, în lei, va fi folosită pentru a face posibil un comerţ civilizat în edificiul care îşi frigea comercianţii din cauza efectului de seră al fibrei de sticlă cu care era acoperit. Va avea acoperiş parţial înverzit, parţial cu luminatoare!
Aleşii reşiţenilor au votat aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de investiţii (DALI) pentru proiectul de modernizare a complexului agroalimentar Piaţa Reşiţa Nord şi a străzilor adiacente.
„Avem un proiect frumos, a declarat primarul Ioan Popa. Acolo s-a deschis şi un magazin Profi, în imediata vecinătate. N-a fost uşor, a trebuit să facem o securizare pe ISU, de foc şi aşa mai departe. Dar încercăm să asanăm zona aia în principal, că e plin acolo de chioşcăraie şi celor care sunt agenţi economici le-am pus în vedere că vor avea loc în interiorul pieţei. Am luat ca model de bune practici ce e pe la Szeged sau de prin Austria“.
Edilul i-a justificat şi pe comercianţii care vând în afara pieţei, în stradă, aceştia evitând edificiul care, din cauza acoperişului, din fibră de sticlă, creează un efect de seră. Când piaţa va fi gata iar toţi comercianţii vor fi înăuntru, în locul lor, afară, vor fi amenajate parcări galbene, ca la Oradea, cu staţionare temporară.
Reprezentantul Vitamin Architects Timişoara a vorbit despre cum se va schimba faţa pieţei: „Intervenţia îşi propune reabilitarea clădirii efective a pieţei, parte din clădirile existente vor fi demolate şi reconstruite. Proiectul presupune şi reabilitarea Aleii Daliilor şi a străzii de legătură din spatele pieţei. Pe spaţiul public, propunem amenajarea de parcări, de platforme de gunoi îngropate, reamenajarea drumurilor şi plantaţii de copaci. Piaţa în sine va fi de fapt o hală, care va adăposti atât mese de vânzare, 136 de bucăţi am prevăzut în proiectul iniţial, plus spaţii de vânzare pentru produse din carne, flori, brânză şi tot felul de materiale mărunte, care sunt şi acum în zonă, spaţii tehnice, de depozitare a gunoiului, depozitări generale, depozitări reci, grupuri sanitare şi am găsit şi un loc inclusiv pentru localul acela care este actualmente acolo şi se ocupă de alimentaţia publică. La etaj, am extins zona cu spaţii de birouri, unde la un moment dat ar putea să se mute administraţia pieţei. Acoperişul a fost unul din punctele care ne-a dat de gândit: o suprafaţă atât de mare, în mijlocul oraşului, ne punea în faţa unor probleme vizavi de încălzirea puternică, efectul de solar, plus vederea din locuinţele învecinate. Astfel, am propus o zonă parţial înverzită, parţial cu luminatoare“.
Bugetul a avut în vedere sumele necesare pentru exproprierile care ar trebui făcute în zona respectivă, pentru porţiuni de teren, proiectare şi construcţie. Valoarea totală a investiţiei este de 19,27 milioane de lei, din care 12,8 milioane sunt pentru construcţii şi montaj.
„În primul rând, s-a realizat DALI-ul, studiul de fezabilitate, pentru modernizarea Pieţei de Nord. Este o piaţă pe care eu doresc s-o modernizăm, pentru că este piaţa cea mai importantă din oraş. Pentru că Govândariul adăposteşte circa 65% din populaţia oraşului şi dorim să facem o piaţă exemplară. Am realizat acest DALI şi pentru că există şanse să ne finanţăm pe fonduri transfrontaliere, cu Serbia. E o practică, pe anumite tipologii de proiecte, care conţin şi pieţe agroalimentare. În cazul în care nu reuşim, vom încerca să identificăm alte surse de finanţare. Este o piaţă modernă, o piaţă în care cetăţenii vor putea să aducă produse la vânzare în mod civilizat. Şi în acelaşi timp cei care doresc să-şi facă piaţa de la producători locali, vor avea posibilitatea să o facă în condiţii civilizate. Spuneam în preambulul aprobării proiectului faptul că vom crea acele parcări gratuite, de 30 de minute. E o chestie pe care am preluat-o de la Oradea şi care mi se pare de foarte mult bun simţ. Adică omul vine, parchează, îşi face piaţa, are timp 30 de minute, după care suprataxăm locul, ca să-i descurajăm pe cei care doresc să-şi lase pur şi simplu maşinile acolo perioade lungi de timp. (…) O să încercăm să facem în aşa fel încât piaţa să fie una cu o evoluţie foarte sănătoasă, foarte dinamică, în care să poţi să-ţi faci cumpărăturile în pace şi linişte“, a încheiat Nelu Popa.
JCS-A.M.