CARAŞ-SEVERIN – Potrivit Autorităţii Electorale Permanente am fi aştepaţi 256.875 la urne! Acesta este numărul cetăţenilor cu drept de vot din judeţ, la data de 1 martie, potrivit datelor cuprinse în Registrul electoral, document actualizat lunar în baza actelor de stare şi de evidenţă a populaţiei!
CARAŞ-SEVERIN – Deşi exprimarea lirică e cea care predomină la început de primăvară, nici abordarea statistică nu e de neglijat. Din totalul populaţiei rezidente în judeţ, la 1 ianuarie 2022, 51,6% la sută o reprezintă femeile, ponderea acestora fiind uşor mai pronunţată în mediul urban comparativ cu cel rural, unde este egală cu cea a bărbaţilor!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, Institutul Naţional de Statistică a dat recent publicităţii rezultate provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021. Potrivit datelor, judeţul Caraș-Severin se situează pe locul 38 în ierarhia judeţelor!
CARAȘ-SEVERIN – Județul a intrat în anul 2023 cu mai mulți bolnavi cronici decât în 2022, procentul acestora crescând de la 51 la 53%. Situația a fost prezentată zilele trecute, în cadrul ședințelor organizate la nivel prefectural, fiind vorba despre prezentarea unui raport al Direcției de Sănătate Publică!
CARAȘ-SEVERIN – Asta reiese din datele provizorii ale recensământului din 2021, oferite publicității de INS. Date conform cărora, față de recensământul din 2011, cărășenii sunt mai puțini cu 48.991 locuitori. Este vorba despre o scădere de la 295.579 locuitori la 246.588, ceea ce transformă județul în „lider” național la scăderea populației ca procent din total, adică 16.6%!
CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia pe care o trage senatorul social-democrat cărășean, după ce a prezentat o succintă listă cu măsurile inițiate de PSD pentru protejarea populației și economiei!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean Jaro Marșalic a vorbit despre prelungirea schemei de protejare a populației, dar și despre plafonul de 1 leu kWh, pentru spitalele publice și private, învățământul public și privat, furnizorii publici și privați de servicii sociale, indiferent de cantitatea de energie electrică pe care o consumă!
CARAȘ-SEVERIN – Recensământul intră în prelungiri! Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), perioada de culegere a datelor a fost extinsă până pe 31 iulie!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean Marius Damian atrage atenţia asupra faptului că toţi românii trebuie să participe la procesul de recenzare!
CARAŞ-SEVERIN – Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care stabilește măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale pentru un an de zile, începând cu data de 1 aprilie!