REŞIŢA – Asta a spus secretarul general al Pro România, deputatul Ion Mocioalcă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Reşiţa, alături de fostul premier Victor Ponta.
Afirmaţia a venit în contextul în care liderul formaţiunii politice a spus că nici la nivel central, nici la nivel local, nu se vor aşeza la masă cu cei care sunt lipiţi de Dragnea şi Dăncilă.
„Trebuie să vină alţii. Şi în Caraş-severin există oameni în PSD apropiaţi de Pro România, dar nu putem şterge totul ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Să zicem acum că pesediştii sunt buni toţi. Nu voi fi niciodată anti PSD pentru că am mulţi oameni acolo cu care mă înţeleg bine, însă trebuie să se schimbe“, a precizat Ponta. Întrebat dacă va exista o alianţă politică cu PSD în cazul în care partidul va fi condus de Grindeanu, Victor Ponta a precizat: „Da, dacă Grindeanu o să oblige PSD să se reformeze cu adevărat. Oricum, dl Grindeanu a spus că merge în PSD doar dacă se schimbă lucrurile. Altfel cum să meargă şi să fie alături de acelaşi CEX care l-a dat afară, de aceiaşi colegi care îl făceau securist sau vândut lui Iohannis“.
Deputatul Ion Mocioalcă a accentuat nevoia de schimbare a PSD, reamintind că a atras atenţia când a fost în partid că „Liviu Dragnea duce partidul în gard. Au sărit la mine şi au spus că trebuie să plec. Şi am plecat“. Mocioalcă a mai precizat şi că le-a atras atenţia „să nu bage capul în poză cu Dăncilă că nu le va fi bine. Nu au înţeles. Dar acum bagă capul în poză cu Ciolacu. Unde e schimbarea?“.
Cât despre candidaţii din Caraş-Severin pentru alegerile locale, Ion Mocioalcă a spus că pentru jumătate dintre localităţi aceştia sunt stabiliţi. „La 1 martie o să îi anunţăm pe toţi, inclusiv candidatul la Consiliul Judeţean care va fi un om puternic“, a mai precizat Mocioalcă.
JCS-Nina Curiţa