REȘIȚA – 9 miliarde de euro vor fi disponibili pe viitoarea sesiune de depunere de proiecte pe PNDR.
Aproape sigur, liniile de finanţare se vor deschide până la jumătatea acestei luni. Întârzierea este cauzată de modificările de ordin procedural efectuate în vederea fluidizării procesului de acordare a banilor europeni. Aceste aspecte au fost punctate de Eugen Popescu, director general adjunct în cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Prezent la instruirea pe care Oficiul Judeţean (OJFIR) Caraş-Severin a organizat-o cu primarii din judeţ, acesta a prezentat succint noutăţile. „Birocraţia va fi diminuată iar unele documente se vor depune în momentul contractării. TVA-ul va fi plătit înainte de a-l plăti dv. Şi nu vor mai exista restricţii pentru cei care au litigii cu AFIR. Pentru privaţi, au fost înlăturate restricţiile privind numărul de proiecte, s-a introdus plata la factură şi faptul că vor putea cere la AFIR decontarea utilajelor achiziţionate imediat după achiziţie”, a explicat oficialul AFIR.
Conform lui Eugen Popescu, pe PNDR 2007-2013, în Caraş-Severin, au fost contractate proiecte în valoare de 170 de milioane de euro. Pe noul PNDR 2014-2020, anul trecut doar 15 milioane de euro au luat drumul judeţului. Acesta a atras atenţia asupra importanţei vitezei de reacţie pe viitoarea sesiune de depuneri. După 2016, banii europeni vor fi tot mai puţini iar competiţia va fi tot mai strânsă.
La întâlnirea de vineri, 1 aprilie, a participat şi Iulian Bucătaru, director general adjunct AFIR Timişoara. Conform acestuia, condiţiile privind numărul de locuitori dezavantajează comunele din judeţ în ce priveşte alimentările cu apă şi canalizările. „Sunt considerate aglomerări de populaţie localităţi cu 2.000-10.000 de locuitori. Doar 14 localităţi din judeţ îndeplinesc criteriile actuale, dintre care unele sunt legate de oraşe. Celelalte sunt Berzovia, Topleţ, Caraşova, Teregova, Mehadia şi Bozovici. Comunele se pot grupa pentru a îndeplini acest criteriu. De asemenea, se poate modifica master-planul judeţului pentru a redefini aglomerările. Consiliul Judeţean arată deschidere la această idee însă iniţiativa trebuie să vină de la primării”, a explicat Bucătaru.
În ce priveşte infrastructura rutieră, s-a ridicat problema departajării proiectelor cu valori egale. În prezent, primează lungimea drumului însă, în şedinţa de vineri, s-a propus ca departajarea să se facă conform impactului pe care-l are drumul. Concret, un drum agricol de 10 km duce undeva pe câmp în vreme ce un drum comunal de câţiva kilometri poate scoate traficul căruţelor şi utilajelor agricole de pe un drum naţional sau european.
De asemenea, participanţii au subliniat necesitatea de a fi informaţi din timp atunci când va demara viitoarea sesiune de depunere de proiecte. Eugen Popescu a dat asigurări că cei interesaţi vor fi anunţaţi cu cîteva zile înainte. Totodată, săptămâna viitoare vor continua întâlnirile specialiştilor OJFIR cu sătenii din judeţ. Marţi, 5 aprilie, de la ora 10:30, aceştia vor discuta cu sătenii din Fârliug iar joi, 7 aprilie, specialiştii se vor afla la Berzovia.
