CARAŞ-SEVERIN – 45.000 de cărăşeni trăiesc în alte colţuri ale ţării sau ale lumii, iar alţi 5.000 şi-au şters din buletin, în ultimul an, domiciliul de pe raza judeţului. În şase ani, numărul celor care au renunţat la buletinul cărăşean s-a ridicat la 53.000 de persoane…
Se spune că atunci când începi să visezi într-o altă limbă, eşti aproape pierdut pentru ţara ta de origine. Ei, bine, ce se întâmplă oare cu cărăşenii care au renunţat să mai aibă Caraş-Severinul la locul de domiciliu, pe actul de identitate?
Vizavi de populaţia judeţului, de evoluţia şi migraţia cetăţenilor, statistica ne oferă acum abia date din 1 iulie 2018 când „pe teritoriul judeţului trăiau 320.000 de locuitori, preciza Gheorghe Petre, şeful Statisticii cărăşene. Spun «trăiau», dar este impropriu. Mă refer aici la populaţia după domiciliu, adică cei care au scris în actul de identitate domiciliul pe teritoriul judeţului Caraş-Severin. Cum spuneam, 320.000 de locuitori, în scădere cu 53.000 de locuitori faţă de anul 2012 şi tot în scădere faţă de anul precedent, 2017, cu 5.000 de locuitori. În acelaşi timp, populaţia rezidentă, stabilă a judeţului, adică cei care sunt pe raza judeţului, ajunge la circa 275.000 de locuitori. Adică 45.000 de locuitori – din cei 320.000 cu domiciliul înscris în cartea de identitate pe raza judeţului – sunt în alte părţi ale ţării sau ale lumii“.
Şi, totuşi, nu doar mutarea cărăşenilor pe alte meleaguri a redus populaţia judeţului. „În ceea ce priveşte mişcarea naturală, în 2018 s-au născut 2.102 copii şi au decedat 4.088 de persoane, spune Gheorghe Petre. Diferenţa dintre născuţi şi decedaţi este de -1.986. Deci, doar prin mişcare naturală, în anul 2018 am pierdut 1.986 de persoane. În acelaşi timp, s-au înregistrat 1.908 căsătorii şi 420 de divorţuri“.