Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cea de-a VI-a ediție a Memorialului „Sandu Checicheș” a avut loc miercuri, 15 decembrie, la sala de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița și a reunit la start 57 de participanți!

După acest concurs, gimnaștii au intrat în vacanță și se vor reuni pe data de 4 ianuarie, atunci când juniorii lotului național vor susține un cantonament la Cheile Grădiștei.

„Au concurat grupele de începători și avansați ale secției de gimnastică. Acest concurs a fost dedicat copiilor, fiind și ultima competiție din acest an. Concursul s-a desfășurat sub forma unei demonstrații. Grupele cele mici au făcut exerciții demonstrative din gimnastica de bază, iar grupele de avansați și de performanță au efectuat exerciții la sol, cu elemente un pic mai dificile. Competiția s-a putut desfășura datorită sprijinului oferit de părinții copiilor și am colaborat în organizarea concursului cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița. Prin astfel de competiții încercăm să promovăm sportul de performanță și să ne promovăm secția de gimnastică. Având în vedere că se apropie Sărbătorile, copiii au primit la finalul concursului dulciuri, dar cei mici au fost recompensați și cu diplome, tricouri de participare și cu medalii”, a declarat antrenorul Alexandru Avram.

„Doi ani n-am reușit să organizăm acest memorial din cauza condițiilor din țară. Am ținut foarte mult ca în acest an să organizăm această competiție deoarece, după mulți ani, avem foarte mulți copii începători. Avem antrenori tineri și se vede că la Reșița se formează o nouă echipă care va continua istoria acestui club. Țin să-mi felicit colegii deoarece cred că sunt 5 ani de când n-am mai văzut atâția începători în sala de gimnastică. Este un lucru foarte bun, ținând cont că nu am avut acces în școli să promovăm secția de gimnastică, așa cum făceam în anii anteriori. Promovarea s-a făcut pe rețelele de socializare și rezultatele se văd în sala de gimnastică. Odată cu această competiție se încheie anul competițional. A fost un an greu pentru toată lumea, din toate punctele de vedere. Vom începe pregătirea pe data de 4 ianuarie, cu un cantonament la Cheile Grădiștei, și mă refer aici la lotul național de juniori. Apoi vom reveni la Reșița pentru că vom avea un an destul de dificil, cu campionate europene pentru juniori”, a spus și antrenorul Robert Bălan.

Directorul Clubului Sportiv Municipal Reșița, Rusalin Fîc, a spus: „Sandu Checicheș a fost un produs 100% al școlii reșițene de gimnastică, a fost multiplu campion național și a fost campion mondial universitar. Ca toți marii sportivi care s-au format la Reșița, acesta n-a rămas la Reșița, a plecat la Steaua București, unde și-a încheiat și cariera de sportiv. Apoi a antrenat la Reșița și și-a încheiat activitatea de antrenor în Franța. A fost un om care și-a dedicat toată viața gimnasticii, iar prima școală privată de gimnastică din România i-a aparținut. Să sperăm că prin acest concurs am reușit să-i cinstim așa cum trebuie memoria”.

JCS-Ștefan Moraru