REŞIŢA – Întâlnire cu istoria, aşa am putea descrie expoziţia găzduită în aceste zile de muzeul din Reşiţa. Acum 60 de ani, o mare parte din bănăţeni – familii din Iam, Milcoveni, Ciuchici, Ilidia – şi olteni au fost obligaţi să-şi părăsească casele pentru a lua drumul Bărăganului. Aproximativ 40.000 de persoane – români, germani, sârbi, basarabeni, bucovineni, bulgari şi maghiari – au fost deportaţi, începând din 1951, în stepa de răsărit a României.
După şase decenii de la deportarea cărăşenilor în câmpia Bărăganului, Muzeul Banatului Montan din Reşiţa şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România – Filiala Caraş-Severin au organizat marţi, în incinta instituţiei de cultură, o expoziţie de fotografie, intitulată generic „Deportarea în Bărăgan. Memoria deportării în imagini“.
Evenimentul a fost deschis de dr. Dumitru Ţeicu, directorul muzeului din Reşiţa, care declara că „expoziţia aduce în memoria colectivă, prin intermediul imaginilor realizate între anii 1951 – 1954, soarta nefericită a unor familii de fruntaşi ai satelor din Valea Caraşului obligaţi să îndure calvarul deportării în Bărăgan“. Expoziţia cuprinde fotografii originale expuse pentru prima dată pe simezele muzeului din municipiu şi obţinute prin intermediul dnei Cornelia Fetea, vicepreşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici – Filiala Caraş-Severin, dar şi lucrări ale basarabeanului Radu Bercea, fost deţinut politic, a cărui expoziţie de grafică şi pictură a fost donată Muzeului de Artă din Drobeta Turnu-Severin, şi care se află acum, pentru două luni, la Reşiţa.
Chiar dacă basarabeanul Radu Bercea nu a putut onora invitaţia Muzeului Banatului Montan, la eveniment s-au aflat doi apropiaţi ai acestuia, Nicolae Ianăş şi Valeriu Bosoancă, foşti deţinuţi politici din judeţul Mehedinţi, care au ţinut să-i mulţumească primarului Mihai Stepanescu pentru prezenţa acestuia în cadrul evenimentului. „Cu expoziţia lui Radu Bercea am fost şi în alte oraşe, dar puţini primari ne-au fost alături în acele momente. De aceea, doresc să vă mulţumesc că vă aflaţi astăzi aici (n.r.- ieri, 28 iunie), în mijlocul nostru, semn că suferinţele celor ce au trăit acele vremuri v-au marcat şi pe dumneavoastră“, spunea Nicolae Ianăş.
Amintiri ce nu pot fi uitate uşor
Mărioara Beldea avea 12 ani în vara anului 1951, când, împreună cu fratele mai mare şi mama sa au fost urcaţi în tren şi deportaţi în Bărăgan. Au luat cu ei doar o ladă cu haine, şi doi cai. „În timp ce eu aveam grijă de casă şi de animale, fratele meu şi mama lucrau din greu la digul din Feteşti. Îmi amintesc şi acum ce obosiţi ajungeau acasă şi cât de puţină mâncare aveam. Nici iernile nu erau blânde“, povesteşte femeia.
Gheorghina Balmez, în vârstă de 74 de ani, a stat aproape cinci ani în Bărăgan. „Am muncit în câmp, la săpat de bumbac şi la cules de lubeniţă, iar iernile erau lungi şi grele. Îmi amintesc şi acum că, într-un an, am rămas fără apă şi am fost nevoită să topim zăpada pentru a ne astâmpăra setea. Mâncare era puţină, câte un sfert de pâine pe zi şi o ciorbă slabă, fără carne. Durerea cea mare a fost că, după ce ne-am întors acasă, la Milcoveni, nu am mai găsit nimic. Ne luaseră totul, aşa că am stat, o vreme, la un neam de-al mamei, în Tirol. Dar au trecut acele vremuri, iar Dumnezeu m-a ajutat, iar acum mă bucur de copiii şi nepoţii mei“, mai povesteşte femeia.
Roxana Nafiru