Masca, inculpatul în 125 din 128 de sancţiuni - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Tabloul controalelor pe linie de pandemie, pe 24 de ore, a fost prezentat, marţi, de Poliţia judeţului!

Din cifrele furnizate am putut afla că în activităţile de acest gen au fost angrenaţi 130 de oameni ai legii. Aceştia au verificat 33 de societăți comerciale şi 103 de mijloace de transport de persoane, dintre care 44 de mijloace de transport public în comun, prilej cu care au fost legitimate peste 2.500 de persoane.

„Pentru neregulile constatate au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare 10.500 de lei, dintre care 125 pentru nepurtarea măștii de protecție“, informează IPJ CS.

În continuare, pieţele în spaţii închise au activitatea suspendată, masca este obligatorie în toate spaţiile publice deschise, pentru oricine are sau a trecut de 5 ani, iar petrecerile şi reuniunile sunt interzise. Circulaţia rămâne restricţionată noaptea, în intervalul orar 23.00 şi 5.00, cu unele excepţii.

JCS-A.M.