REȘIȚA – Sportivii reșițeni de la CSU și CSM Reșița au cucerit 6 medalii la Campionatele Naționale de marș 10 km, pentru seniori și tineret, desfășurate în București!
„Competiția a avut loc la București, pe un traseu amenajat în jurul Arenei Naționale, unde reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Reșița și Clubului Sportiv Universitatea Reșița au reușit să obțină un număr de 6 medalii. Am reușit să obținem titlul național la individual masculin prin Narcis Mihăilă, iar echipa de seniori a Clubului Sportiv Universitatea Reșița, formată din Marius Cocioran, Narcis Mihăilă și Balog Atila a reușit să se claseze pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. La individual masculin, Marius Cocioran a reușit să cucerească medalia de argint. A doua echipă a Clubului Sportiv Universitatea Reșița a reușit să ocupe locul 2, fiind formată din Ionuț Pleșu, Remus Rădoi și Poliță Ilie Samuel. În același timp, la feminin, sportiva Sorana Țuțu a reușit să se claseze pe locul 3 la categoria tineret, iar împreună cu colegele Pușcașu Mihaela și Vasilica Clicinschi au reușit să se claseze pe locul 2, devenind astfel vicecampioane naționale cu echipele. Suntem mulțumiți de acest bilanț, ținând cont că acesta a fost ultimul concurs oficial pentru mărșăluitorii reșițeni din acest an. Iată că și de această dată sportivii reșițeni s-au întors acasă cu medalii pentru orașul nostru. Vreau să felicit toți sportivii, dar și pe cei care i-au pregătit și mă refer aici la Ardeleanu Gheorghe, Marius Cocioran și Lucian Bolgar!”, a declarat antrenorul Octavian Măzăran.
JCS-Ștefan Moraru