CARANSEBEȘ – Au pățit-o unii din angajații spitalului din Caransebeș, afiliați la sindicatul Sanitas, care a și sesizat situația noii conduceri manageriale. Totul s-a întâmplat în mandatul fostului manager Bhupinder Singh, în 2025, când 200 de mii de lei primiți de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru voucherele de vacanță ale angajaților au fost direcționați către alte plăți!
CARANSEBEŞ – Asta intenționează să pună în practică managerul unității spitalicești, Octavian Dena, ca răspuns la solicitările venite din partea Urgențelor și a numărului tot mai mare de cazuri care necesită îngrijire de specialitate!
CARANSEBEȘ – Aproape 200 de mii de lei are, deocamdată, de returnat spitalul din Caransebeș Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), în urma controlului prin care s-a descoperit că medicul neurolog Ștefan Olariu și-a ținut tatăl internat 799 de zile!
CARANSEBEȘ – Conducerea Spitalului Municipal de Urgență a anunțat joi închiderea contractului de muncă al medicului neurolog Ștefan Olariu, ca urmare a mai multor abateri disciplinare. Acesta va ajunge la spitalul din Orșova, care l-a și transferat în aceeași zi!
CARANSEBEȘ – Asta spune managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Octavian Dena, întrebat de situația financiară a unității sanitare și planurile pe acest an!
CARANSEBEȘ – Managerul spitalului din Caransebeș și directorul medical al instituției au susținut o conferință de presă cu privire la cazul medicului care și-a ținut tatăl internat în spital 799 de zile!
CARANSEBEȘ – Asta pentru că la spitalul din Caransebeș pacienții cu probleme de Gastroenterologie vor avea atât cabinet în ambulatoriu, cât și compartiment dedicat în cadrul secției Medicină Internă!
CARANSEBEȘ – Chiar dacă începutul anului a fost mai greoi pentru Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), în prima lună din 2026 s-a atins aproape tot contractul cu Casa de Sănătate Caraș-Severin!
CARANSEBEȘ – Chirurgul plastic de origine indiană este acuzat că în calitate de medic ar fi obținut ilegal fonduri în formă continuată pentru Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC)!
CARANSEBEȘ – Sunt două din soluțiile găsite de managerul interimar al spitalului din Caransebeș, Octavian Dena, pentru a reduce din datoriile de 14 milioane de lei ale celei de-a două unități sanitare din județ!
