CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre ritmul de finalizare a construcţiilor de locuinţe în judeţ, în raport cu numărul acestora. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, în primul semestru al acestui an s-au terminat pe raza judeţului 62 de locuinţe, cu 15 mai mult decât în semestrul I din 2022!
„Repartizarea pe medii de rezidenţă a pus în evidenţă distribuţia inegală a locuinţelor terminate – 23 locuinţe în urban, respectiv 37 locuinţe în rural.“, a remarcat directorul executiv al DJS, Cătălin Hogea, în informarea cu privire la principalii indicatori economici şi sociali ai judeţului prezentată, recent, Comisiei de Dialog Social. Aceste date, provizorii, lasă impresia că judeţul nostru s-ar fi aliniat tendinţei din judeţele limitrofe (mai puţin Hunedoara) în ceea ce priveşte mutarea rezidenţei şi a dormitorului în mediul rural. Cifrele pe 9 luni confirmă că, în continuare, se construieşte mai mult la oraş decât la sat, din cele 155 de autorizaţii de construire eliberate, 85 fiind pentru mediul urban şi 70 în mediul rural. De altfel, „distribuţia inegală“ se regăseşte şi în ceea ce priveşte suprafaţa totală construită: 15.671 mp faţă de 10.243, respectiv o medie de 196 mp la oraş şi 146 mp la sat. În ceea ce priveşte autorizaţiile pentru alte tipuri de construcţii, în primele trei trimestre au fost eliberate 3 pentru clădiri administrative (2 în urban), 2 pentru comerţ (ambele în urban), în timp ce pentru rural au fost eliberate 5 autorizaţii pentru hoteluri (din 9) şi 22 pentru alte clădiri (din 37).
Revenind însă la tendinţele din regiune, unde în treacăt fie spus ne aflăm pe ultimul loc, doar în Hunedoara se mai construieşte preponderent în mediul urban, lucru explicabil, poate, prin faptul că acest judeţ are 7 municipii şi 7 oraşe. Aici, în perioada ianuarie-septembrie 2023 au fost eliberate 252 de autorizaţii de construire, din care 154 în urban şi 98 în rural. În Mehedinţi s-au eliberat 262 (102-160), în Arad 527 (194-333) iar în Timiş 1.445, mai mult decât în toate celelalte patru judeţe, la un loc. Dintre acestea, 302 în mediul urban, faţă de 1.143 în mediul rural. Întrebarea de final, retorică şi deloc speculativă, ar fi: câte dintre autorizaţiile de construire în spaţiul timişean au fost eliberate pe numele unor cărăşeni care nu construiesc la ei acasă, în mediul rural?
JCS-Walter Fleck