Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Pe stadionul din Balta Sărată s-au întâlnit sâmbătă Magica Balta Caransebeș, liderul la zi din Liga a IV-a Caraș-Severin, și CSO Anina, ocupanta locului 3 înaintea etapei. Un adevărat derby, cu multe ocazii, unele monumentale, ratate de jucătorii ambelor echipe, dar și cu parade senzaționale ale celor doi portari, Daniel Petruț și Ciprian Badea!

Gazdele au fost nevoite să joace încă de la jumătatea primei reprize fără căpitanul Bebe Feneș, care a ieșit accidentat. Când toată lumea credea că jocul se va termina la egalitate, au picat și golurile. În minutul 84, Balta a deschis scorul prin Adrian Megheleș, care a urmărit o minge venită din bară și a trimis cu capul sub transversala porții lui Badea. Același Megheleș avea să realizeze „dubla” cinci minute mai târziu, cu un șut puternic din interiorul careului mare, fără speranțe pentru tânărul din poarta Aninei. 2-0 avea să fie și scorul final, spre satisfacția neobositei galerii din Balta, trei puncte extrem de muncite de caransebeșeni în fața unei echipe cu mulți juniori în teren, așa cum avea să recunoască la final și autorul celor două goluri, Adrian Megheleș: Meci greu, cu o echipă foarte bună acelor de la Anina, meci foarte greu. Sunt bucuros că am reușit să marchez, m-am lipit la gol cum se spune, am fost acolo, am urmărit. Felicit echipa de la Anina, foarte buni, acum ne bucurăm pentru victorie. Bebe Feneș e o pierdere importantă pentru noi e căpitanul nostru, ne ajută foarte mult, ne sprijină moral și în teren, prin joc. Etapa viitoare avem un meci foarte greu, cu campioana de anul trecut, Slatina-Timiș, sperăm să facem un meci bun, să câștigăm și să rămânem pe primul loc.”

Și antrenorul gazdelor, Petru Bona, a fost de acord cu elevul său, că partida a fost una foarte dificilă, dar urmează alta și mai dificilă, etapa viitoare, pe terenul celor de la Slatina-Timiș, acolo unde băltăreții pierdeau anul trecut calificarea la barajul de promovare. Nu greu meci, foarte greu, cei de la Anina au venit foarte montați, să scoată măcar un rezultat de egalitate. E bine când se termină cu bine, 2-0, mergem mai departe. Noi anul acesta nu ne-am propus, să zicem, promovarea. Mergem la Slatina-Timiș, sperăm să fie bine. Feneș a ieșit accidentat, sperăm să nu fie ceva grav, pentru că e căpitanul echipei, e bine să fie sănătos, pentru că el este cel în jurul căruia se adună ceilalți jucători.”, a precizat Bona.

În tabăra oaspeților, și supărare, pentru că la ce ocazii au ratat scorul le putea fi favorabil, dar și mulțumire, pentru că în echipă au fost câțiva juniori crescuți de Anina, care au făcut față cu brio unui astfel de meci cu liderul campionatului. Antrenorul Nelu Badea a declarat că nu are ce să le reproșeze elevilor săi, mai ales că au jucat cu cea mai bună echipă din Liga a IV-a. A fost un meci așa cum ne așteptam, foarte greu, ținând cont că Magica e pe primul loc și, după părerea mea, e cea mai bună echipă din județ la ora actuală. Băieții s-au mobilizat, au vrut să demonstreze că avem o echipă de primele trei, ceea ce cred că am și demonstrat. Din păcate, nouă ne-au lipsit patru titulari, am jucat cu cinci juniori în teren și s-a văzut că a fost foarte greu să le facem față, dar până în minutul 85 echipa a jucat exemplar și n-am ce să le reproșez. Am fost doar 11 jucători azi, eram singura rezervă pe foaie, gata să intru. Am avut și noi ocazii mari, meciul acesta a demonstrat că cei mai buni portari din județ sunt Petruț și Ciprian Badea. Obiectivul nostru e să creștem juniorii de la club, ceea ce am și făcut, azi au fost cinci juniori de la clubul meu, Viitorul Anina, care fac pasul încet-încet spre echipa mare. Vrem să terminăm în primele trei!”, a spus Badea, după joc.

Magica rămâne pe primul loc, cu 25 de puncte, la trei distanță de Bozovici, iar Anina coboară câteva poziții în clasament. În celelalte jocuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: Mundo Reșița-Viitorul Armeniș 0-2, CS Oravița-Voința Șoșdea 0-4, CS Oțelu Roșu-Nera Bozovici 0-9, ACS Slatina-Timiș-Minerul Dognecea 2-3, Narcisa Zervești-Bistra Glimboca 2-7 și Nera Bogodinț-CS Moldova Nouă 2-0.

JCS-R.M.