Caraş-Severin, Romania

LUPAC – Partida dintre AFC Voința Lupac și CSM Deva va avea loc vineri, 22 aprilie, de la ora 17:00 și va conta pentru etapa a IV-a a play-off-ului Ligii 3, Seria a VII-a!

Echipa pregătită de Boșco Vișatovici nu a simțit gustul victoriei de când a început play-off-ul și speră ca la acest joc să se spargă ghinionul. Deva este formația de pe locul secund, cu 46 de puncte acumulate și nu mai poate pierde această poziție, având în vedere faptul că Pandurii are doar 33. Lupacul este pe locul 4, cu 32 de puncte în cont. CSM Reșița este lider cu 59 de puncte.

„De când a început play-off-ul, meci de meci avem parte de ghinioane, dar până la urmă, mai avem de jucat și trebuie să ținem capul sus. Noi ne-am îndeplinit obiectivul, am intrat în play-off, dar se pare că există o diferență de valoare în favoarea echipelor din fața noastră. Încercăm de la o etapă la alta să scoatem maximul. Urmează pentru noi meciul cu cei de la Deva, unul greu, la fel ca toate celelalte de până acum. Vom întâlni ocupanta locului doi din clasament. Sper ca până la ora jocului să-i aduc pe băieți cu picioarele pe pământ și să le dau mai multă încredere. Voi încerca să-i motivez și sper ca din această etapă a patra să se spargă și la noi ghinionul. De asemenea, vom trata acest joc cu maximă seriozitate. Chiar dacă Deva are în componență fotbaliști cu experiență, noi ne dorim să facem o partidă solidă și să luăm punctele puse în joc”, a spus antrenorul Boșco Vișatovici.

JCS-Ștefan Moraru