Luna cadourilor aduce o piaţă nouă pentru orăviţeni - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pentru că lucrările la noua piaţă agroalimentară din Oraviţa sunt aproape de final, autorităţile locale invită locuitorii să-şi spună părerea despre modul de funcţionare şi activitatea acesteia!

Zilele trecute, Primăria Oraviţa a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre cu privire la regulamentul de funcţionare al pieţelor agroalimentare de pe raza localităţii. Asta ca urmare a faptului că activitatea pieţei din Zona Gării va fi închisă, urmând ca locuitorii Oraviţei să-şi facă cumpărăturile în noua şi moderna piaţă agroalimentară de pe strada Cloşca 28C, care se va deschide în luna decembrie.

Lucrările la noua piaţă sunt într-un stadiu destul de avansat, astfel că termenele asumate din contractul de finanţare al proiectului „Extinderea reţelei agricole în zona transfrontalieră Oraviţa-Bela Crvka“ sunt respectate. Termenul de predare al acestui obiectiv este 12 decembrie. Noua piaţă agroalimentară din Oraviţa va avea o suprafaţă totală de 5.972 mp, din care 1.597 mp suprafaţă acoperită. Sectoarele destinate desfacerii produselor de către producătorii agricoli, dar şi de alţi comercianţi (260 de locuri), sunt la standarde înalte, oferind practicarea unui comerţ civilizat şi în condiţii de siguranţă.

Regulamentul de funcţionare privind piaţa agroalimentară poate fi consultat pe site-ul Primăriei Oraviţa, iar cei interesaţi pot depune în scris propuneri, sugestii şi opinii până pe data de 1 decembrie, la sediul instituţiei sau le pot transmite prin poştă.

JCS-Nicoleta Moraru