CARAȘ-SEVERIN – Șefa PSD Caraș-Severin a fost audiată în această dimineață de procurorii DNA Timișoara, în dosarul șpăgilor pe filiera Direcția Regională de Drumuri și Poduri – PSD Arad, în care apare și numele ei, alături de cele ale senatorului Ionuț Chisăliță și fostului primar al Bocșei, Mirel Pascu.
„Am fost chemată în această dimineaţă la DNA Timişoara în dosarul angajărilor de la Direcţia de Drumuri, în calitate de martor şi am răspuns tuturor întrebărilor. Nu am fost chemată pentru şpăgi sau altceva, ci strict legat de cazul Mirel Pascu. În dosar numele meu a fost pomenit de trei ori şi era firesc să se lămurească nişte lucruri. Repet, nu am legătură cu Ispravnic, cântare, şpăgi, controlori de trafic, ci strict cu dosarul lui Pascu“, ne-a declarat deputatul Luminiţa Jivan.