CARAȘ-SEVERIN – Căderile masive de zăpadă din ultima săptămână au venit ca o mană cerească pentru iubitorii zăpezii şi sporturilor specifice!
După seceta care a domnit toată iarna, zăpada a acoperit cu un strat consistent pârtiile de schi din judeţ. Odată cu pârtiile au fost acoperite şi drumurile de acces, dar autorităţile s-au descurcat admirabil şi au rezolvat rapid problema. Astfel că cei care vor dori în acest weekend să meargă la schi au posibilitatea de a alege locaţia după bunul plac, toate destinaţiile având zăpadă suficientă.
Se va putea circula, în condiţii de iarnă, spre Muntele Mic, Văliug, Gărâna şi Semenic. Tronsonul de la Prislop spre Semenic va fi cel mai greu accesibil, datorită configuraţiei specifice şi a posibilitaţii de viscol pe platoul de la Eoliene. Deşi drumurile vor fi deschise circulaţiei, sfătuim şoferii să fie pregătiţi pentru condiţii de iarnă, cu anvelope specifice şi lanţuri. „Noi monitorizăm în permanenţă starea drumurilor şi am ţinut legătura cu operatorii care se ocupă de deszăpezire. S-a intervenit prompt şi, în ciuda căderilor mari de zăpadă şi a viscolului, s-a reuşit deblocarea tuturor tronsoanelor. Dacă nu intervine vreun fenomen extrem, circulaţia spre destinaţiile de schi va deschisă, în condiţii de iarnă, pe toate tronsoanele în acest weekend“, ne informează Mădălina Cotoc, purtător de cuvânt la Drumuri Judeţene.
Este, probabil, primul weekend în care se va putea schia în condiţii optime în toate destinaţiile menţionate mai sus. Pentru că se preconizează un aflux mare de turişti, ar trebui ca iubitorii sporturilor albe să aibă o conduită preventivă pe pârtii, să nu lase copiii în zonele periculoase şi în nici un caz să nu-i lase nesupravegheaţi. De asemenea, şoferii trebuie să se înarmeze cu răbdare şi, chiar dacă drumurile au fost deszăpezite, să conducă preventiv şi cu atenţie, pentru că oricât ar interveni drumarii, iarna e iarnă şi dacă n-o respecţi, te taxează.
JCS-Flavius Militaru