Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Amenzi totalizând 24.000 de lei şi peste 330 de metri cubi de lemne, valorând aproape 70.000 de lei, sunt câteva din rezultate!

Pe parcursul ultimei săptămâni, polițiștii cărășeni împreună cu inspectori silvici de la Garda Forestieră Timișoara au continuat acțiunile pentru prevenire și combatere a ilegalităților silvice pe raza județului, efectuând în acest sens, verificări la depozite și platforme primare de exploatare a materialului lemnos, precum și controale în trafic, la autovehicule care transportă masă lemnoasă pe drumurile din județ.

Astfel, în urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 24.000 de lei și s-a dispus confiscarea faptică și valorică a unei cantități totale de peste 330 de metri cubi de material lemnos, de diferite specii și sortimente, în valoare de 69.630 de lei.

La acțiuni au participat polițiști de la Serviciul de Ordine Publică- Compartimentul Combaterea Delictelor Silvice, Serviciul de Investigarea Criminalității Economice și Secțiile de poliție rurale Reșița și Oțelu Roșu. Aceştia au dat câteva exemple din cadrul acţiunilor.
Cu ocazia unui control la un depozit din zona oraşului Bocşa s-a putut constata că societatea respectivă ar fi expediat o cantitate de 154 de metri cubi de lemn rotund, de diferite specii şi sortimente, fără documente care să-i ateste provenienţa legală. În consecinţă, firma a fost amendată cu 15.000 de lei, fiind dispusă confiscarea valorică a materialului lemnos cu o valoare estimativă ce depăşeşte 36.000 de lei.

„Nereguli similare au fost constatate la o altă societate de profil din zona Oțelu Roșu care ar fi depozitat în jur de 10 metri cubi lemn foc din specia fag, fără documente care să ateste proveniența legală, fiind sancționată contravențional cu amendă de 5.000 de lei și confiscarea fizică a masei lemnoase în valoare de peste 1.500 de lei“, detaliază Poliţia judeţului.

Cu ocazia altui control, oamenii legii au oprit, pe o stradă din Oţelu Roşu, un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă, în care se transporta lemn cu mult mai mult decât cantitatea înscrisă în avizele de însoţire. Volumul era depăşit cu 6,69 metri cubi de lemn rotund. Și în acest caz, polițiștii au aplicat o amendă de 3.000 de lei, lemnele găsite în plus – valorând peste 1.200 de lei –, fiind confiscate.

JCS-A.M.