Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Antrenorul Alin Minteaun a adus CSM Reșița pe linia de plutire, reușind să câștige toate partidele disputate pe teren propriu. După ultimul meci, cel cu Ripensia, în care rosso-nerii s-au impus cu 2-0, Minteuan și-a lăudat jucătorii pentru prestația din ultima perioadă, dar a fost impresionat de calitățile lui Laurențiu Breșneni!

Mijlocașul în vârstă de 36 de ani ar fi trebuit să joace în Liga 1, în opinia antrenorului ardelean. „Nu ştiu cum de acest jucător n-a ajuns în prima ligă. Sincer, nu înţeleg. Şi dacă ar fi să mai adaug ceva, dacă ar fi după mine, l-aş clona dacă s-ar putea aşa ceva. E un jucător fantastic, care se antrenează bine, dar încă o dată spun, din momentul în care am venit aici, toată lumea s-a antrenat 100%. Nimeni n-a făcut compromisuri, iar cei ce nu s-au adaptat la ce eu am transmis s-au dat la o parte singuri. Totuşi, el este un jucător care se pregăteşte incredibil la vârsta lui”, a spus Alin Minteuan.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Miruna Mihancea