Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Macquarie Infrastructure and Real Assets a finalizat tranzacția prin care achiziționează activele românești scoase la vânzare de către CEZ Group, inclusiv TMK Hydroenergy Power! 

Ieri, 31 martie, vânzarea activelor românești a fost încheiată între CEZ Group și fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA). Vânzarea include în total un număr de șapte companii românești, inclusiv rețeaua de distribuție a energiei electrice, furnizarea de electricitate și cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, de la Fântânele – Cogealac, alături de celelalte companii. Acordul achiziției a fost semnat anul trecut, în luna octombrie, și tranzacția a fost aprobată de către Comisia Europeană – Direcția Generală de Concurență și de Consiliul Suprem de Apărare a Țării din România.

După 18 luni de la debutul procesului de reducere a investițiilor și un nivel ridicat de interes pentru active, demonstrat de investitori, activele românești deținute de Grupul CEZ au fost achiziționate de MIRA. Șapte companii românești (Distribuție Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România) și-au schimbat astfel acționarul începând de ieri 31 martie 2021.

Capacitatea totală instalată a sistemului hidroenergetic din judeţul Caraş-Severin, achiziţionat în 2010 de la TMK Reşiţa cu 19,8 milioane de euro, este de aproximativ 18 MW, compania deţinând patru lacuri de acumulare cu baraje (Trei Ape, Gozna, Văliug, Secu) şi patru microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel I, Crăinicel II şi Breazova). Fiecare dintre microhidrocentrale are, în prezent, o capacitate instalată de până la 10 MW.

Aşadar, după cehii de la CEZ, australienii de la MIRA se vor bucura de sistemul hidroenergetic din zona Văliug. Și statul român, prin asocierea dintre Electrica, Hidroelectrica şi SAPE a vrut să cumpere activele CEZ România, însă a avut cea mai slabă ofertă dintre cei patru competitori: 750 de milioane de euro, adică cu 30% sub preţul final.

MIRA este cel mai mare administrator de infrastructură la nivel internațional și este parte din Macquarie Group, aflat în top 10 companii din Australia în funcție de capitalizarea de piață. MIRA este un investitor pe termen lung cu o experiență vastă în administrarea infrastructurii de energie electrică cu rol esențial la nivel mondial. În prezent, MIRA are în portofoliul său de investiții 12.5 GW în capacități de energie regenerabilă și 200.000 kilometri de rețele de distribuție a energiei electrice din Australia, Austria, Finlanda, Spania și Statele Unite ale Americii.

„Este nevoie de o infrastructură mai puternică și mai sustenabilă de energie pentru a facilita electrificarea în creștere a României și tranziția sa către o economie cu emisii scăzute de carbon. Afacerea în domeniul infrastructurii esențiale din acest portofoliu va juca un rol important în transformarea sistemului energetic din România și așteptăm cu nerăbdare să ne implicăm în dezvoltarea ei continuă”, a spus Leigh Harrison, Director al MIRA EMEA. În ce privește tranzacția, toate operațiunile și contractele vor rămâne valabile și neschimbate pentru clienți, angajați și parteneri de afaceri.

JCS-Nina Curiţa