Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Clădirile demolate în anii ‘70 mai pot fi văzute în fotografii. Unii se plimbă printre amintiri!

S-a întâmplat ieri după amiază, când Muzeul Cineastului Amator (MCA), cu sprijinul doamnei Ada Cruceanu și al fotografilor Jancsi Mato și Petre Dalea, a organizat turul ghidat „Reșița pierdută” pe traseul Palatul Cultural- Salonul de Artă al TMK Artrom. Fotografiile au fost realizate de Ioan Mato, cel care a realizat probabil cea mai amplă documentare a zonei respective.

La salon se pot vizita atât expozițiile permanente, cât și noua expoziție cu fotografiile lui Viktor Macha. „Căutam informații despre centre industriale care au devenit muzee și așa am găsit fotografii făcute de Viktor. Apoi, anul trecut, am decis să dedicăm o lună pentru o expoziție cu fotografii ale lui. Ulterior, el a făcut un tur de fotografiere a unor zone industriale în România, așa ajungând și la Reșița”, am aflat de la fondatorul MCA, Andrei Bălbărău, despre fotograful ceh.

În 2021, Viktor Macha era prezent în Valea Jiului, la Galați și Reșița. În cadrul expoziției de la salonul TMK, se pot vedea imagini din centre industriale din Ucraina, Cehia și România, două dintre fotografiile expuse fiind realizate în uzina reșițeană. Această acțiune a venit după ce, recent, Petre Dalea a realizat la Biblioteca germană „o expoziție fulger, neprotocolară” în exprimarea sa, având ca temă locomotivele expuse în parcul din Triaj. Unele imagini au fost surprinse înainte de reinaugurarea din 2012 a muzeului, altele au fost făcute din dronă. Acțiunea s-a înscris în demersul inițiat anul trecut de Erwin Țigla, demers prin care în data de 3 a fiecărei luni de vară au fost organizate expoziții realizate de artiști plastici, artiști fotografi sau colecționari.

Luna viitoare este anunțată o expoziție documentară realizată de Andrei Bălbărău și Bogdan Mihele. La ideea lor, primăria a început demersurile pentru aducerea la Reșița a locomotivei 230132, fabricată în 1932, și a locomotivei 150282, ultima locomotivă fabricată pentru România. „În prezent, demersurile sunt foarte avansate. A fost problema legată de asigurarea locomotivelor, însă se pare că se va rezolva, pentru că în contabilitatea Centrului de Instruire Feroviară s-a făcut o nouă evaluare a lor. Sperăm ca în perioada următoare, acestea să fie supuse atenției comisiei pentru avizare”, am aflat de la Bogdan Mihele. Dorința celor doi este ca, alături de cele două locomotive să fie aduse și două vagoane, unul expozițional și unul în memoria deportaților și nu numai. La Caransebeș, Andrei și Bogdan au găsit vagoane care ar putea fi aduse la Reșița.

JCS-Ionel Ivașcu