CARAȘ-SEVERIN – Ziua Națională reprezintă pentru mine, familia mea mea, prietenii mei, concitadinii mei un moment de bucurie pe care o împărțim cu inima la vedere. Este începutul clădirii unui stat național tânăr, este baza tuturor visurilor pe care punem fiecare speranța, iubirea și credința noastră.
România noastră este pașaportul către lume, plecăm și ne întoarcem Acasă, de la naștere până la moarte, ADN-ul românesc rămâne neschimbat. Nu vreau să vorbesc de istorie, trebuie să o facă istoricii,dascălii nu vreau să devin patetic, vreau doar ca om politic și primar ales în două mandate să vă spun doar atât: Sunt român, sunt urmașul lui Ferdinand Întregitorul, al premierului liberal al Marii Uniri, Ionel I.C Brătianu, al soldatului necunoscut sau al mamei care și-a trimis copiii să-și apere țara, dar și cetățeanul european de azi care își cheamă tinerii care cucerit Europa și lumea cu profesionalismul lor. Sunt prietenul celor care știu să facă echipă și își asumă această poveste de înnoire a Reșiței și care beneficiază de încrederea celor acceptă noul, nerenunțând la imperativele de onoare și bun simț.
România este un stat tânăr între națiunile lumii, iar Reșița este un oraș , în primul rând al vostru, al celor tineri. Într-un cuvânt sunt român și azi e ziua mea, e ziua noastră.
La mulți ani, reșițeni! La mulți ani, români! La mulți ani, România!