Prin aceasta Bihorul s-ar asocia cu judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, în scopul atragerii de finanţări europene pentru proiecte regionale comune.Conform expunerii de motive a proiectului de Hotărâre, obiectivele viitoarei asociaţii sunt următoarele:
- întocmirea de studii, realizarea şi implementarea de proiecte în domenii prioritare şi de interes comun, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord Vest
- culegerea propunerilor de proiecte, precum şi a posibilităţilor de finanţare a acestora din domenii de interes comun, precum şi sistematizarea lor în concepţia dezvoltării regionale şi a susţinerii iniţiativei locale
- facilitarea colaborării, cooperării pentru realizarea, implementarea şi finanţarea unor proiecte comune de investiţii
- creşterea şanselor de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, precum şi a altor fonduri destinate dezvoltării durabile regionale.
Calin Corpas
