Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cifrele furnizate de Poliția județului, aferente acestui an, indică faptul că majoritatea violenței de acasă vine de la foștii sau actualii parteneri de viață!

Un lucru este totuși îmbucurător – dacă putem folosi acest cuvânt în asemenea împrejurări – faptul că numărul scărpinăturilor din „iubire“ este în scădere în prima jumătate a lui 2022, însă cea între parteneri rămâne predominantă.

Legat de situația cazurilor de violență în familie, „în prima jumătate a acestui an, în județul nostru au fost sesizate cu aproximativ 7% mai puține infracțiuni din sfera violenței în familie, față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind înregistrate 247 de astfel de fapte“, după cum informează Poliția județului.

Și chiar dacă la orașe numărul cazurilor de violență în familie a înregistrat cu 14 procente mai puțin, urbele județului conduc detașat mediul rural, cu 144 de infracțiuni contra 103. Deși, în acest caz, lucrurile sunt clar discutabile, vizavi de cât de ușor e să sesizezi, tu sau vecinul, asemenea fapte la bloc sau în vreun cătun uitat de lume, unde le încasezi fără să te audă sau să te scape nimeni.

Și, cum era de așteptat, în majoritate, autorii sunt bărbați (207), în vreme ce victimele – femei (185). Pe lângă asta, în cele mai multe cazuri agresorii sunt foștii sau actualii soți sau parteneri (161). Iar 188 dintre faptele de violență domestică au fost comise acasă, la ambii, fie la el, fie la ea.

„În urma intervențiilor la cazurile de violență în familie, polițiștii cărășeni au emis în prima jumătate a acestui an, 77 de ordine de protecție provizorii, în situații în care s-a constatat existența unui risc iminent pentru victimă. 21 de victime au refuzat emiterea ordinului de protecție provizoriu. De asemenea, în aceeași perioadă, la nivelul județului au fost emise 60 de ordine de protecție de către instanțele de judecată“, informează autoritatea județeană.

Oamenii legii explică însă că violență nu înseamnă doar datul cu parul sau cu capul de perete, ea putând îmbrăca forme inimaginabile: „Violența în familie se poate manifesta sub diferite tipuri: violență fizică (împingeri, pălmuiri, loviri cu/ de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu pumnul, sugrumare, etc), violență verbală (țipete, insulte, umiliri și critici jignitoare, înjurături, batjocorire, amenințări cu bătaia, cu omor ori sinuciderea), violență sexuală (de exemplu: constrângere la activități sexuale nedorite, provocarea durerii, lovirea organelor sexuale etc.), violență economică (interzicerea de a lucra, sau de avea bani proprii, șantaj cu banii, amenințare cu distrugerea obiectelor de valoare ale femeii sau a obiectelor din casă) sau violență socială, care se concretizează în destrămarea relațiilor sociale la presiunea unui membru al familiei (bărbatul hotărăște cu cine se întâlnește, cu cine se împrietenește femeia, cu cine poate vorbi etc.)“.

Printre multele sfaturi, oamenii legii vă recomandă să nu vă retrageți plângerea, să vă faceți un plan de siguranță pentru a cere ajutorul sau sprijinul prietenilor de încredere, ar celor care ar putea depune mărturie care să vă susțină, la care să vă puteți lăsa bunurile de valoare. Să apelați la Poliție, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului, să cereți instanței de judecată emiterea unui ordin de restricție care să vă protejeze de agresor, să apelați la 112 în cazul unui pericol iminent, la unitățile de primiri urgențe și la Serviciul de Medicină Legală, în cazul în care s-a produs vreo nefericire, sau la call center-ului  0800 500 333 – cu program continuu, 24 de ore din 24, 7 zile din 7 – linie telefonică gratuită destinată victimelor violenței în familie.

JCS-Antoniu Mocanu