REȘIȚA – Municipiul găzduiește ITS Romania Congress 2025, cel mai important eveniment dedicat sistemelor inteligente de transport din România, organizat de Organizația Română pentru Implementarea Sistemelor Inteligente de Transport (ITS Romania), în parteneriat cu Primăria Reșița și Transport Urban Reșița (TUR)!
Congresul, care a debutat azi şi continuă şi mâine, reunește zeci de specialiști, reprezentanți ai autorităților publice, companii de tehnologie, universități și organizații internaționale, oferind o platformă de dialog și colaborare pentru dezvoltarea transportului inteligent, durabil și sigur în România. În deschiderea evenimentului, viceprimarul municipiului Reșița, Dani Călin, a subliniat importanța faptului că orașul este gazda unui eveniment național de anvergură într-un spațiu complet modernizat prin fonduri europene: „Sunteți într-o investiție din bani europeni – 110 milioane de euro s-au investit pentru schimbarea la față a acestui oraș. Este o investiție care începe să-și găsească și altă utilitate: conferințe, lansări de brand, congrese. Ne dorim să fim gazde bune, să arătăm că Reșița poate organiza evenimente importante și că transformarea orașului produce deja rezultate concrete.“
Prezent la congres, Ioan-Cristian Șologon, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a evidențiat rolul strategic al sistemelor inteligente de transport (ITS) în tranziția verde și siguranța rutieră: „Suntem parte a unei noi revoluții industriale care transformă mobilitatea și modul în care trăim. Ar fi păcat ca România, care a fost un lider în implementarea tehnologiilor ITS, să nu-și păstreze această poziție. Evenimente ca acesta ne oferă prilejul să împărtășim idei și să plecăm mai bogați în cunoștințe și perspective.“
În cadrul evenimentului, Pavel Flavius Florin, director adjunct al Direcției Siguranță Circulație și ITS din cadrul CNAIR, a anunțat lansarea primului proiect complet de sisteme ITS implementat pe un drum național – DN39: „Datorită schimbului de idei din cadrul congreselor ITS anterioare, implementăm pentru prima dată un sistem complet pe un drum național, nu doar pe autostrăzi. Echipamentele vor crește mobilitatea și siguranța rutieră pentru toți participanții la trafic.“
Gazda tehnică a congresului, Laurențiu Stanciu, directorul Transport Urban Reșița, a amintit cum a luat naștere ideea organizării evenimentului la Reșița: „Totul a pornit de la un simplu e-mail trimis către ITS România. Am prezentat ce putem oferi și ce putem arăta aici, iar rezultatul este acest congres. Mulțumim organizatorilor și sponsorilor – Ultimate, GPC și Fujitsu GMS – pentru sprijin. Bine ați venit într-un oraș verde, unde transportul public este în totalitate electric.“
Reșița este unul dintre primele orașe din România cu transport public 100% electric, un model de tranziție urbană spre mobilitate verde, bazat pe fonduri europene și o strategie de dezvoltare sustenabilă.
JCS-Denis Dutca
